Diverse

Educaţia urmaşilor lui Oprea » Întrebarea lui Mihai Brezeanu: "Ce vor învăța cei care sînt acum la grădiniță?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 30 octombrie 2015

Mihai Brezeanu scrie despre teatru şi film pe unbtc.ro şi liternet.ro. Este un contribuitor regulat al revistei Dilema Veche. Aceasta este o opinie trimisă pe adresa ziarului:

Suntem, pe drept cuvânt, indignaţi de miile de coloane oficiale pe care îi cuprind pe Gabriel Oprea, pe Patriarhul Daniel şi pe alţii asemenea lor. Ni se pare că reprezintă încă un gest de sfidare venit din partea Lor, a celor aflaţi etern la putere, din partea Sistemului, cel care gâtuie orice urmă de reforma morală, de prestaţie onestă şi competentă a celor aflaţi în poziţii semnificative.

Mă întreb, totuşi, cum se vor comporta peste 20-30 de ani, ajunşi în aceleaşi funcţii, cei din generaţiile care astăzi merg la grădiniţă sau la şcoala primară.

Cei pe care părinţii îi duc cu maşina până în poartă grădiniţei/şcolii, care îşi opresc vehiculul fix, dar fix în faţa porţii instituţiei de învăţământ, fără nici un gând să îl parcheze regulamentar sau, măcar, civilizat, blocând circulaţia din spate fără să arunce măcar o privire sau să schiţeze cea mai vagă intenţie de scuză, deschizând larg uşa şoferului, coborând calm, manipulând relaxat uşa din spate, fixând alene ghiozdanul pe spatele copilului, revenind la fel de lent la volan şi plecând după cam un minut de staţionare.  

Au vreo şansă aceşti copii să înveţe cum e să îţi pese de ceilalţi oameni de pe planeta asta? Îi învăţăm oare să se comporte altfel decât Oprea & co? Peste câteva decenii, cei asemenea noastră pe seama cărui Sistem vor pune comportamentul ciocoiesc al miniştrilor din vremea lor?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.