Fotbal   •   Nationala   •   PANDURII

Săpunaru e o soluţie pentru meciul amical cu Italia și ar putea bifa prima apariţie sub tricolor după 4 ani şi jumătate!

Articol de Eduard Apostol, Răzvan Luţac   —  duminică, 01 noiembrie 2015

Cristi Săpunaru, 31 de ani, a fost, de departe, cel mai bun gorjean împotriva lui Dinamo în partida din Cupa României.

Elevii lui Edward Iordănescu au punctat cu şansă în prima repriză, iar singurul jucător care a ieşit în evidenţă a fost chiar căpitanul.

Graţie evoluţiei reuşite, pare o soluţie viabilă pentru selecţioner, mai ales că se apropie partida cu Italia (amical, 17 noiembrie). Iar postul de fundaş dreapta este problematic la "naţională", unde Papp, titularul din preliminarii, e ieşit complet din formă.

După 4 ani şi jumătate


Săpunaru este unul dintre puţinii "tricolori" încă în activitate care au prins un turneu final, Euro 2008. La care însă n-a jucat deloc, fiind varianta de rezervă a lui Cosmin Contra.

În Cupă, Cristi a început partida dintr-o poziţie bizară, asemănătoare unui libero. Treptat, a urcat în linia mediană, unde a făcut pereche la închidere cu Piţian. Şi a încheiat, alături de colegi, în avanposturi, cînd Dinamo încă nu reuşise golul de 3-2.

Dacă va fi selecţionat, Săpunaru ar putea bifa prima apariţie sub tricolor după 4 ani şi jumătate: a jucat ultima oară în România - Bosnia 3-0, pe 3 iunie 2011. Cînd a ratat şi un penalty!

511 minute în 6 jocuri are Săpunaru pentru Pandurii în L1 şi Cupa României, a reuşit două goluri


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.