Liga 1

Cîinii" vor avea modificări importante în primul "11" pentru confruntarea cu Hagi » Schimbă foaia!

Articol de Eduard Apostol  —  duminică, 01 noiembrie 2015

Patru fotbalişti noi vor începe titulari contra Viitorului, mîine seară, faţă de victoria din Cupa României cu Pandurii (3-2)

Dinamo schimbă formula de start şi după victorie. Roş-albii vor produce modificări în primul "11" după succesul din Cupa României de la Severin, cu Pandurii (3-2). Mircea Rednic este obligat să le facă sau sînt decizii tehnice ale antrenorului.

Cerniauskas mai primeşte o şansă, este aşteptat să reintre ca titular între buturi, deşi a fost fără reacţie la Craiova, în campionat, la 0-3 cu CSU. Totuşi, lituanianul rămîne prima opţiune pentru Liga 1, în timp ce Iustin Popescu este portarul pentru Cupa României şi Cupa Ligii. Fai urmează să revină pe partea dreaptă, întrucît Filip şi-a revenit după problemele stomacale ce nu i-au permis să joace pe malul Dunării.

6 jucători noiau fost titularizaţi miercuri, în Cupa României, cu Pandurii (3-2), după eşecul de la Craiova (0-3)

În linia mediană se vor produce modificări. Rotariu este suspendat, va fi înlocuit de către Cosmin Matei. Vojnovici, eroul echipei de la Severin, golul calificării în minutul 90, va fi titularizat. Pentru el sînt două opţiuni. Fie va juca în faţa apărării, acolo unde e de obicei, fie va trece mai avansat, acolo unde a mai fost pe durata unor partide.

Cum ar putea arăta Dinamo contra Viitorului

Cerniauskas - Fai, Puljici, Mevlja, St. Filip - I. Şerban, Nedelcearu - C. Matei, Vojnovici, Palici - Gnohere

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.