Autoritățile au ajuns rapid la clubul "Colectiv" în urma apelului făcut la 112 de către o femeie care tocmai reușise să scape, conform datelor oficiale.
Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat într-un comunicat emis pe rețelele de socializare că toată procedura a durat doar 7 minute: "Au apărut deja informații eronate despre intervenția de urgență la fața locului. Facem precizarea că apelul de urgență a fost primit la 22.36, iar la 22.43 au ajuns la fața locului primele echipaje de prim ajutor, de descarcerare, autospeciale de stingere, mașini dotate cu scări și salvatori. Imediat după aceea, la fața locului au pornit și alte echipaje".
CARE E PROCEDURA UNUI APEL LA 112
- sistemul identifică numărul de telefon al persoanei care a semnalat cazul
- se identifică natura incidentului
- se determină numele și adresa abonatului postului telefonic prin căutare automată în baza de date
- se cer date despre caz
- se transmit toate datele, simultan, la dispeceratele Poliției, Ambulanței și Pompierilor/SMURD
- dispecerii stabilesc rapid mijloacele de intervenție care participă la soluționarea cazului, printr-un program de localizare automată a vehiculelor și le alocă pentru intervenție
Nu uitați că puteți ajuta victimele și familiile acestora prin donații:
- SMS la numărul 8848 (2 euro / SMS, TVA inclus)
- În conturile Fundaţiei Mereu Aproape:
CONT LEI: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500, DESCHIS LA BRD
CONT EURO: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500, DESCHIS LA BRD - De pe reţeaua de telefonie fixă a Telekom:
SUNAŢI LA 0 900 900 303 PENTRU A DONA 3 EURO
SUNAŢI LA 0 900 900 305 PENTRU A DONA 5 EURO
SUNAŢI LA 0 900 900 301 PENTRU A DONA 10 EURO
{{text}}