Liga Campionilor

Poftiți în frigider! Deplasare-șoc pentru Atletico: 5.689 km, 7 ore de zbor și salt teribil de -29 de grade C

Jucătorii madrileni s-au antrenat ieri pe terenul sintetic, pe un vînt geros, protejîndu-se cu căciuli și mănuși

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 03 noiembrie 2015

Jucătorii lui Simeone au decolat duminică de la +18 grade C, fiind întîmpinați în capitala Kazahstanului de un viscol cumplit și -11 grade. Același ger îl vor îndura la ora meciului.

Atletico a plecat duminică la capătul lumii, în cea mai teribilă aventură din Ligă. Adversarul de azi e nimic față de ceea ce trebuie să înfrunte fotbaliștii lui Simeone. Dincolo de cei 5.689 km zburați spre Astana, aproape aceeași distanță ca pînă la New York!, madrilenii au suportat un teribil șoc termic.

În 7 ore au schimbat toamna însorită din capitala Spaniei pe iarna geroasă în Kazahstan. O diferență de temperatură de 29 de grade Celsius: de la +18 au aterizat la -11 și viscol puternic!

Cam aceeași senzație termică vor îndura și azi la ora meciului (21:00 la Astana), cînd nu va mai ninge, dar vîntul va înțepa cu 32 km/h. În plus, Torres, Griezmann și compania vor avea de trecut și peste cele 5 ore diferență de fus orar.


Dar ca deplasarea să fie mai puțin chinuitoare, Atletico a utilizat un luxos Airbus A300 transformat în unicul avion cu toate cele 271 de locuri la "business".

Folosesc echipa bună!

Dacă în tur a deplasat doar 17 jucători, între care 2 portari, și a folosit multe rezerve, menajîndu-se în vederea derbyului cu Kairat (cîștigat cu 1-0), Astana schimbă azi foaia. Stanimir Stoilov va adopta "planul A", sperînd la prima victorie în Ligă. "Vom da totul acum. Fizic și mental sîntem pregătiți la maximum", a declarat antrenorul bulgar al echipei kazahe, învinsă la Madrid cu 4-0.

100 de tricouriși pantaloni termici, 10 mantale, 60 geci cu puf, 100 de căciuli plus 100 de perechi de mănuși a luat Atletico la Astana


250 de săculețispeciali de protecție împotriva frigului, pentru mîini și picioare, și-au adus jucătorii madrileni în capitala Kazahstanului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.