În ciuda tristului eveniment, familia Teodorei Maftei, editor ProTV şi fotoreporter, a ţinut ca evenimentul, programat pentru aseară, să aibă loc, iar fondurile să-i fie donate.
Ieri, de la ora 19:00, sute de oameni au trecut pragul expoziţiei cu fotografii realizate de Teodora Maftei, jurnalista rănită în incendiul din Colectiv. Evenimentul a avut loc la cererea familiei, fiindcă fotoreporterul şi editorul ProTV o programase pentru aseară, înainte de catastrofa din club.
Evenimentul, denumit "London Unedited", a avut loc la The London Street Atelier din Bucureşti, iar lumea putea cumpăra imagini, fondurile urmînd să-i fie donate ziaristei. Care, la recomandarea medicilor de la Spitalul de Arşi din Capitală, unde este internată, ar trebui să fie transferată la Munchen.
Teodora Maftei a fost grav rănită la incendiul din clubul Colectiv, unde era prezentă pentru a fotografia lansarea albumului trupei Goodbye to Gravity.
De ieri s-au deschis două conturi în care se pot dona bani ce vor fi folosiți în tratamentul Teodorei. Detalii, mai jos:
{{text}}