Liga 1

Un ex-dinamovist de la Petrolul îi laudă pe fanii "cîinilor": "Înainte de a fi sportivi sîntem oameni! Respect pentru dovada de umanitate"

Imaginea postată de Ropotan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 02 noiembrie 2015

Fostul dinamovist Adrian Ropotan, acum la Petrolul Ploiești, a fost impresionat de gestul fanilor dinamoviști, care au afișat la meciul cu Viitorul, 1-5, bannere în memoria victimelor din Colectiv.

Suporterii nu au încurajat echipa și chiar au părăsit stadionul după 15 minute, din respect față de victime. Detalii AICI!

"De obicei evit să amestec evenimente din afara gazonului, dar de această dată trebuie să fac o dureroasă excepţie şi să laud Peluza Cătălin Hîldan pentru banner-ele afişate.

Un minim de respect şi de decenţă în aceste zile este binevenit.

Înainte de a fi sportivi suntem oameni, avem familii şi prieteni la care ne gândim de fiecare dată când păşim pe gazon. Trăim pentru ei, trăim pentru că ştim că avem pe cineva care ne aşteaptă acasă! Avem sentimente şi emoţii care ne definesc ca fiind unici. Trăim! Si făcând asta nu trebuie nici o secundă să uităm să îi onorăm pe cei care au plecat atât de devreme dintre noi. Încă o dată respect pentru dovada de umanitate", a fost mesajul lui Ropotan pe pagina sa oficială de Facebook.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.