Liga 1

Gigi Becali nu mai suportă situația Stelei » Dă afară 4 titulari: "Dorm pe ei. Sînt pa!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 03 noiembrie 2015

Steaua trece printr-o perioadă dificilă, fiind pe locul 4 în Liga 1, la 6 puncte de liderul Astra. Ultima înfrîngere, 0-2 cu CFR Cluj, l-a făcut pe Gigi Becali să anunțe că va renunța la mai mulți jucători importanți.

"Fundaşii dreapta şi stînga dorm pe ei. Avem neapărat nevoie de 2 jucători care să joace pe acele poziţii. Ce să fac cu Papp, Rîpă şi Alcenat? Ei sînt pa. Avem probleme mari în apărare", a spus Gigi Becali pentru fanatik.

Deși doar trei apărători au fost enumerați, Guilherme, fundașul stînga, ar trebui să-și facă și el griji, mai ales că patronul Stelei a repetat că nu e deloc încîntat de evoluțiile brazilianului.

Dinu îi atacă pe cei 3 antrenori ai Stelei

"Există o atmosferă neprielnică pentru performanță, în plus există confuzia asta cu FCSB. Este pentru prima dată cînd avem capacitatea asta ca nație de a distruge! Steaua nici nu știe pe unde se antrenează.

Auzi o dată că se antrenează la Mogoșoaia, apoi pe nu știu ce teren, apoi pleacă în altă parte. Este o foarte mare confuzie în privința programului, echipa era obișnuită în Ghencea, pe un stadion construit de poporul român și trebuia respectat ca atare", a spus Cornel Dinu la Dolcesport. Toate declarațiile sînt aici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.