România debutează în preliminariile pentru Mondialul din 2017 chiar în fața principalei candidate la calificare, Austria.
Naționala masculină a României își începe azi, la Viena, campania de calificare la Campionatul Mondial din 2017. Ajunși, la un momen dat, în ultima urnă valorică, "tricolorii" încearcă să se ridice și să bifeze un nou turneu final.
România a prins ultima dată un Campionat Mondial în 2011, în Suedia, acolo unde selecționata pregătită de Vasile Stîngă s-a clasat pe locul 19 din 24 de participante. Nu mai vorbim de un turneu final de Campionat European, acolo unde România nu a mai fost prezentă din 1996!
Austria, prezențe recente
În schimb, Austria, echipa pregătită de islandezul Patrekur Jóhannesson, a avut mult mai multe calificări în ultima perioadă. Austriecii au bifat în ultimii cinci ani Europeanul din 2010, pe care l-au găzduit, dar și pe cel din 2014, precum și Mondialele din 2011 și 2015.
"Au jucători foarte buni care evoluează în Germania. Cu ei ne vom bate pentru locul 1", spune portarul Mihai Popescu. Selecționerul Aihan Omer, care a preluat România anul trecut și a calificat-o în runda a doua a calificărilor pentru Euro 2018, are încredere în echipa sa. "Jucătorii își doresc foarte mult să ajungă din nou la turneul final. S-au pregătit foarte bine și sînt gata de un rezultat bun", spune Omer.
Doar austriecii contează
Într-o grupă cu Austria, Finlanda și Italia, probabil că dubla cu austriecii va decide echipa care va merge în play-off pentru a continua lupta de calificare la turneul final din Franța 2017. "O să dăm totul pentru victorie. Important e să ne mobilizăm, să jucăm cît mai bine", spune și Alexandru Csepreghi.
Programul meciurilor României
azi | Austria-România | |
08.11.2015 | România-Italia | Călărași |
06.01.2016 | Finlanda-România | |
10.01.2016 | România-Finlanda | Baia Mare |
14.01. 2016 | România-Austria | Baia Mare |
17.01.2016 | Italia-România |
{{text}}