Antrenorul Astrei, Marius Șumudică, e bucuros după ce conducerea a plătit salariile pe două luni, iar în scurt timp situația de la club va intra în normalitate.
"S-au plătit două salarii la toată lumea, iar uşor, uşor ajungem la liman. Se fac eforturi pentru că la noi nu există Primărie, nu există Consiliu Local, nu există nimeni altcineva. Aici există un singur om, şi acela privat de libertate în momentul de faţă, care face eforturi să ţină această echipă la standarde înalte. Banii vin de la un singur om la Astra şi asta se simte", a spus tehnicianul la Dolce.
"Acum e o atmosferă foarte bună pentru că s-au rezolvat problemele. Trebuie să jucăm fotbal, sîntem pe primul loc cu antrenor foarte bun, cu un grup frumos şi nu are absolut nimeni ce să ne reproşeze" Mijlocașul Gabriel Enache despre problemele financiare
{{text}}