GSP special   •   Eveniment   •   ELIBERARE CONDIȚIONATĂ

UPDATE Gică Popescu a fost eliberat! Au mai rămas 5 oameni închiși după Dosarul Transferurilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 04 noiembrie 2015

Gică Popescu a devenit al treilea eliberat din "Dosarul Transferurilor", după George Copos și Jean Pădureanu.

UPDATE 18:00

Gică Popescu a părăsit în acestă seară închisoarea Jilava, după 611 zile. "Baciul" a fost găsit vinovat pe 4 martie 2014 în Dosarul Transferurilor. Citește AICI toate declarațiile fostului fotbalist din momentul în care a fost eliberat.

Judecătorii au respins recursul procurorilor DNA, iar Popescu va fi eliberat condiţionat. Fostul internaţional român va fi liber în cîteva ore, anunță Digi.

Popescu a executat o jumătate din pedeapsă, iar azi s-a judecat apelul procurorilor la decizia de eliberare condiționată dată de Judecătoria Sectorului 4. Acesta a fost respins.


Ședința a avut loc la Tribunalul Ilfov. Gică Popescu a fost susținut, printre alții, și de fostul mare arbitru Ion Crăciunescu.

"Toată lumea este încrezătoare. Are toate documentele, mie mi se par impecabile. Dar eu nu sînt judecător. Sînt un simplu prieten și cetățean", a spus Crăciunescu înainte de aflarea deciziei, conform Dolce. 

Gheorghe Popescu executa din 4 martie 2014 o pedeapsă de trei ani, o lună şi zece zile primită în Dosarul Transferurilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.