Nici ucrainenii n-au ieșit cu milionul din prima zi, dar l-au clădit din entuziasm. Lor le-a ieșit pe jumătate, românii n-au nimic de pierdut.
“Băieți, ținem linia roșie și coborîm la Hreșciatik, apoi o luăm puțin pe jos la dreapta. Nu pe albastru, că e prea aglomerată intrarea!”.
Evgheni, mic, chelios și blond, ucrainean din Harkov stabilit la Moscova, era al naibii de bun pe labirintul de metrou din Kiev. Și nu-i zicea nimeni un “să mergi tu juma’ de kilometru pe jos, pe 13 decembrie, în frigul ăsta!”. Nu. Tocmai pusesem pe hold motivul vizitei în Ucraina, observatori la realegerile parlamentare. În piață, festivalul avea nevoie de corzi. De corzi vocale. Sărisem gardul cazării, 40 de kilometric de Capitală, și făcusem chetă pentru maxi-taxi. De-o vodcă și înc-un deț pentru un drum pînă la IMGB-ul Kievului în contul lui Iuri. Șofer roșu în obraji și agil în mișcări care conducea un BAZ alb cu bleu. Nu știți mașina, e sovietică și rezistentă.
“Vă aștept la Victoriei! Hai, frate, ia-l pe următorul, ești culmea cu aglomerația ta. Vine și Miki, Matei habar n-am, poate joi”. Pe băiat nu știu cum îl cheamă, dar tot blond era. La doi ani distanță, aici în noiembrie, în stația de 381 în care nu mai venea autobuzul. Pentru că bulevardul Lascăr Catargiu era blocat. În spate, și Magheru era la fel. Aveau să urmeze Calea Victoriei și “Libertății”. Dacă nu-l știți pe ultimul, e “ăla din fața Parlamentului, de la Constituției”. Erau 7.000 de oameni, aveau să mai vină.
12 kilometri
La Kiev erau cîteva zeci de mii. Poate o sută. Poate 200.000. Hai s-o dăm la mijloc, nici ca autoritățile, nici ca manifestanții. Urma ziua cu milionul. Toți pe și în jurul Maidanului Independenței. Statuia cu Lenin căzuse. Mai rămăseseră cîteva cărămizi în dimineața aia. Nu mai era nimic pînă seara.
O mică lămurire, poate s-a uitat din 2013. În ucraineană, “maidan” înseamnă “piață publică”. În română, de obicei, are conotație negativă. Dacă “bați maidanul” pierzi timpul, dacă “joci ca pe maidan” o faci total neprofesionist.
Aseară, maidanul s-a bătut fără să se piardă timpul. Din Universitate în Universitate, o cursă de 12 kilometri. Cu puțin antrenament, atletismul românesc ar putea avea un reprezentant de seamă la Rio 2016.
Folk și claxoane
În seara respectivă, pe Maidan cînta Okean Elzî. Cea mai în vogă trupă rock din Ucraina. Poate i-a făcut și pe ei cineva “sataniști”, dar toată piața a aplaudat cînd s-a cîntat “Hei Nalevaite”. E un cîntec popular ucrainean, pe care îl fredonează, de obicei, coruri îmbrăcate căzăcește, cu șalvari și cămeși înflorate. Huțulci, cum le zicem noi, pe Valea Vișeului.
La București, o bandă de bulevard aplauda cum mașinile blocate pe cealaltă claxonau în semn de apreciere. Cînd s-a auzit sirena mașinii de pompieri, lumea a devenit frenetică.
Pe scena ucraineană se înghesuiau o cîntăreață, Ruslana, un boxer ce avea să ajungă primar, Vitali Kliciko, preoți, activiști, voluntari, gruzini, localnici.
Dincoace, oameni din toate sferele într-un circuit la fel de rotund. Christian Ciocan, fostul purtător de cuvînt al Poliției, oprit de mulțime în fața sediului B1TV. Oana Băluță, profesoară la Facultatea de Jurnalism, care participase, cu lacrimi în ochi, și la Marșul Tăcerii din urmă cu două zile. Dinu “Vamă”, om de fotbal, amuțit vizavi de hotelul Hilton. BROmania, entertainer român de Facebook, trecut neobservat prin piața Regina Maria, acolo unde tramvaiul 32 urcă dealul spre Rahova.
Titușki și povești cu Jandarmi
Am lăsat o problemă nelămurită. De ce am sărit gardul ca să ajungem pe Maidanul Kievean. La instructajul din ziua precedentă, unele persoane ne avertizau că “e periculos, vă cumpărăm noi CD cu Okean Elzi, stați aici. Sînt <titușki>, bătăuși plătiți de președintele Ianukovici, vor crea haos”. Nu ne-au zis ONG-urile ucrainene, care organizaseră evenimentul, ci niște “specialiști” cu rădăcini în politică. Nu știu dacă le-a convenit sau nu că ne-am dus, nu i-am întrebat după.
Cert e că ne-au trimis să ținem de șase undeva înspre Donbas, în localitatea Pervomaisk (1 Mai), unde spicele de grîu sînt încă pictate pe stațiile de avtobus. Poate a fost un răspuns. Nu ne-a păsat.
În România, cînd mulțimea trecuse Dîmbovița și se pregătea să intre în linie dreaptă spre “Constituției”, mama mi-a dat un mesaj. “Vezi că scriu unii pe Facebook că la 22:30 intră Jandarmeria în lume, să o disperseze”. Hai, mamă! Chiar nu îi recunoști pe ăia care ne vorbeau de “bătăușii plătiți”?
Nu că n-ar exista, dar “sfătuitorilor” le place că există.
Upgrade, fasole și ciolan
Cu bradul imens, învelit în steaguri și chipuri, la stînga, piața ucraineană era plină de corturi și abur de mîncare. Mirosea frumos a ciolan și fasole. Nu dădeai bani pe ele, salutai cu “Slava Ukraini”, Slavă Ucrainei, ți se răspundea cu “Heroiam slava” și un bol de mîncare.
În București, în Mega Image-ul din Victoriei și Profi-ul de la Rond, de lîngă Primăria Sectorului 4, lumea se îngrămădea la senvișuri și suc. Un fel de “mai avem de tras”.
A fost abia prima seară. Iar românii n-au nimic de pierdut.
{{text}}