Liga 1

Jucătorii de la FC Botoșani sînt optimiști înainte de duelul cu Steaua: "Putem să îi batem!"

Articol de Ionuţ Tăbultoc  —  vineri, 06 noiembrie 2015

Steaua și FC Botoșani se vor duela duminică, într-unul dintre cele mai importante meciuri ale etapei a 17-a.

Petre Ivanovici, atacantul celor de la FC Botoșani, a vorbit despre partida cu Steaua și crede că echipa sa poate obține un rezultat pozitiv.

"Este un meci foarte important. Cînd joci cu Steaua ai mai multă determinare. Sperăm să facem o figură frumoasă, mai ales că ei nu trec printr-o perioadă foarte bună.

Nu cred că vor avea parte nici de sprijinul fanilor. Cînd vor fi pe primul loc și se vor bate la titlu, cred că suporterii vor reveni lîngă echipă. Nu cred că la acest meci vor fi mulți oameni în tribune.

În meciul din tur au avut noroc. Acum vrem ca norocul să fie de partea noastră. Avînd în vedere forma lor, putem să îi batem", a declarat Ivanovici.

Meciul Steaua - FC Botoșani se va disputa duminică, de la ora 20:30. Partida va fi transmisă în direct de TVR 1, Digi, Dolce, LookTV și liveTEXT pe GSP.ro. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.