Tenis

Poate şi la 35 de ani! Venus Williams a cîştigat WTA Elite Trophy şi a revenit în top 10

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 08 noiembrie 2015

Venus Williams a cîştigat ultimul turneu al anului, WTA Elite Trophy, şi de luni va urca pînă pe locul 7 în clasament.

Jucătoarea americană de 35 de ani a avut o săptămînă perfectă la Zhuhai, iar în această dimineaţă a reuşit s-o învingă şi pe Karolina Pliskova în finală, scor 7-5, 7-6.



Meciul a fost extrem de echilibrat, Pliskova fiind foarte aproape să ducă meciul în decisiv cînd a avut o minge de set.



Nu a fructificat-o, iar Venus şi-a trecut în palmares al treilea titlu WTA al anului şi al 48-lea al carierei.



"Şapte săptămîni în Asia şi deja mă simt ca acasă. Sînt foarte fericită că am cîştigat aici, a fost un turneu foarte puternic. Mă bucur şi că arena a fost plină la fiecare meci. Şi Karolina merită toate felicitările din lume. Merita şi ea să cîştige, am fost norocoasă că m-am impus la final", a declarat Williams la finalul întîlnirii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.