Perioada de iarnă va fi una importantă pentru viitorul Stelei, antrenorul Mirel Rădoi urmînd a decide atunci dacă va continua la Steaua.
Tehnicianul roș-albaștrilor cere cu insistență ca Becali să întărească echipa și a întocmit deja o listă de transferuri provizorie, cu patru jucători pe care îl vrea neapărat.
Claudiu Belu
Jucătorul celor de la ACS Poli Timișoara trebuie să rezolve una dintre marile probleme din echipa Stelei: postul de fundaș dreapta. Steaua are trei jucători pe acea poziție, Papp, Alcenat și Rîpă, dar nici unul dintre aceștia nu dă randamentul dorit. Jucătorul de 22 de ani este cotat la 500.000 de euro, potrivit transfermarkt.de.
Marko Momcilovici
Momicilovici, 28 de ani, este văzut drept jucătorul perfect pentru a deveni noul titular pe postul de fundaș stînga. Jucătorul celor de Pandurii este cotat la 1.200.000 de euro, dar Steaua îl poate transfera pentru o sumă mai mică.
Alexandru Mateiu
Evoluțiile mijlocașului celor de la CSU Craiova, cotat la 900.000 de euro, l-au impresionat pe antrenorul Stelei. Rădoi vrea ca jucătorul de 25 de ani să dea consistență mijlocului echipei și să ajute la faza de construcție, acolo unde roș-albaștrii suferă.
William de Amorim
De Amorim, 23 de ani, a fost aproape de Steaua în această vară, dar jucătorul nu a fost mulțumit de oferta pe care roș-albaștrii i-au făcut-o. Rădoi insistă pentru aducerea mijlocașului lateral, iar problemele financiare l-ar putea determina pe patronul Astrei să accepte o ofertă de la Becali care ar fi mai mică decît 1.700.000 de euro, cota jucătorului.
Citește și: Pe lîngă transferuri, Rădoi i-a mai pus o condiție lui Becali pentru a rămîne la Steaua: "Este esențial!"
{{text}}