Alex Pascu, liderul trupei Goodbye to Gravity, a decedat în miercuri seară, în Franța, la vîrsta de 33 de ani, informează România TV. Numărul deceselor în urma tragediei din Colectiv a ajuns la 53.
09:00
Alți doi răniți grav au murit la spitalul Floreasca. Numărul morților a ajuns la 53.
22:45
UPDATE Conform apropiaților familiei Pascu, Alex nu a avut probleme în timpul zborului. Mai mult, francezii pregătiseră și un elicopter, la aeroport, care să-l transporte direct la spital. Cu toate acestea, imediat după ce a fost scos din avion, a suferit o tahicardie ventriculară, urmată de stop cardiac. Medicii francezi au încercat să-l resusciteze pe targă, dar nu au reușit să-i salveze viața.
Ana Pascu urma să ajungă joi în Franța și tocmai fusese informată că aeronava care i-a transportat băiatul a aterizat.
Băiatul fostei floretiste Ana Pascu era în stare foarte gravă și fusese transferat azi în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală.
Tînărul suferise arsuri interne, dar şi externe, pe partea superioară a corpului.
Este al patrulea dintre cei 5 membri ai trupei Goodbye to Gravity care se stinge. Chitariştii Vlad Telea şi Mihai Alexandru şi-au pierdut viaţa în timpul incendiului de la Colectiv, iar toboşarul Bogdan Enache a murit duminică, în timp ce era transportat cu avionul spre Elveţia.
Singurul din trupă care mai trăiește este solistul Andrei Găluţ. El a fost supus ieri primei intervenţii chirurgicale complexe de către specialiştii de la Spitalul Crucii Roşii din localitatea olandeză Beverwijk, unde a fost transferat sîmbătă. Medicii l-au operat la mîna dreaptă, serios afectată în urma incendiului din clubul Colectiv.
În prezent, starea solistului trupei Goodbye to Gravity este stabilă, dar este în continuare intubat şi sedat, fiind internat într-o rezervă la secţia de terapie intensivă a spitalului din Beverwijk.
{{text}}