Vineri, Stade de France a fost cutremurat de 3 explozii în timpul amicalului cu Germania. Erau teroriști kamikaze
Jihadiștii au asaltat capitala după ora 22:00 cu grenade și AK47, apoi și-au detonat "centurile" explozive. Două arondismente din centrul orașului, X și XI, au fost lovite în plin. La sala de spectacole Bataclan, concertul trupei americane Eagles of Death Metal s-a întrerupt brutal. Aproape 100 de victime! Muzicienii au scăpat.
După atacul terorist de la Charlie Hebdo din ianuarie, soldat cu 17 morţi, Franţa a fost din nou lovită vineri seară, terifiant, de alte atentate, de proporţii mult mai mari. Un carnagiu inimaginabil a zguduit noaptea răcoroasă de 13 noiembrie în Paris.
Trei puternice explozii lîngă Stade de France, unde se juca amicalul Franţa - Germania (2-0), rafale de Kalaşnikov în arondismentul X, asalt armat la sala de concerte Bataclan în arondismentul XI, unde o sută de persoane au fost luate ostatice. În urma teroriştilor a rămas tabloul groaznic al unui cîmp de război: 128 de morţi şi 250 de răniţi, mulţi în stare gravă şi critică, haos pe străzile capitalei Franţei, o ţară în panică.
"A intrat galeria lui Dinamo"
Totul a început la Saint Denis. Era minutul 17 al meciului Franţa - Germania. Nimeni nu trăsese nici un şut spre poartă. Apatia partidei, contrastantă cu atmosfera caldă din tribune, a fost spartă subit de o explozie puternică dinspre tribuna opusă celei Ouest, de unde urmăream jocul. Petardă? "A intrat galeria lui Dinamo", glumea colegul de lîngă mine. Lumea nu s-a clintit însă, părea amuzată de bubuitură. Nici stewarzii nu se prea agitau.
Doar trei minute mai tîrziu, a doua detunătură, cam din aceeaşi zonă. Evra era la minge, la centrul terenului. Jucătorii îşi vedeau de meci pe gazon, fanii se concentrau pe valuri mexicane. Curînd deasura arenei s-a auzit un elicopter. Un spectator deja părăsise de urgenţă loja VIP. Preşedintele Francoise Hollande era evacut de gărzile de corp şi dus pe Champs-Elysees la Ministerul de Interne.
Petardele erau, de fapt, două încărcături explozibile detonate de doi terorişti. Și a mai fost una, la fel de dură, în pauză. De la această "scînteie" s-a aprins imediat fitilul întregii operaţiunii teroriste, ca într-un film urît de război. Cele trei corpuri dezintegrate au fost descoperite lîngă o braserie, aproape de arenă!
Fani pe teren, porţi blocate
Mesajele şi telefoanele ajungeau greu sau deloc la stadion. După cele trei explozii mi-a bipăit mobilul. Theo Jumătate mă anunţa de focurile de mitralieră şi deflagrațiile de lîngă arenă. Semnalul era foarte slab, dar veştile începuseră a se propaga. Lumea afla de pe net despre evenimente. Unii s-au agitat, alţii s-au ridicat şi au plecat, a dispărut entuziasmul. Domnea o stare de confuzie.
Golul de 2-0 al lui Gignac a reaprins marea de steaguri tricolore şi curînd s-a terminat meciul. Pe tabelă a apărut un mesaj prin care fanii erau invitaţi să nu utilizeze anumite porţi de ieşire, "din cauza unui eveniment dinafara stadionului".
Bine că nu e poarta noastră, mi-am zis! Am dat să ieşim spre autocarul care ne aştepta, dar cînd să ajung la scări am auzit un strigăt şi un puşti alergînd, iar apoi am văzut alţi suporteri fugind panicaţi.
"Mi-a fost teamă cînd am auzit exploziile puternice, eram cu copilul şi am coborît imediat din tribună. Lumea era panicată, poliţia era deja în acţiune"
O suporteră franceză
Amintirea lui Heysel
Am făcut speriat pasul înapoi, împreună cu alţi doi membri ai grupului. Lumea fugea din tribunele fără acces la ieşire şi s-a îmbulzit rapid în teren pentru a ajunge către partea opusă a arenei. Se dădeau telefoane. 5 morţi, 13, apoi 20. Speakerul arenei făcea apel la calm, fără a pomeni de atentat. O aluzie şi se putea repeta tragedia Heysel, de la care, amară coincidenţă, în acest an s-au împlinit 30 de ani!
A durat circa 20 de minute pînă cînd poliţia a securizat zona de evacuare, începînd defluirea prin poarta Est. Peste tot se auzea zgomotul de sirene, agenţi înarmaţi păzeau intersecţiile şi pasajele, ordonîndu-ne să ne grăbim. A durat încă o repriză pînă s-a golit arena, fără incidente şi cu destul calm. Dacă mai putem fi calmi ca români după drama de la Colectiv.
"Probabil că exploziile de la stadion au fost ratate, altfel ele ar fi trebuit să se producă la intrarea sau la ieşirea spectatorilor, ca să producă victime multe"
Analist la postul TF1
Mãcel la concert rock
Fluxul de informaţii adunat cu ajutorul mobilelor ne-a pus treptat la curent cu realitatea înfiorătoare. Complicii celor trei kamikaze provocaseră un carnagiu în Paris, atacînd alte şase locaţii cu focuri de armă şi grenade, într-o cursă a morţii. "Allah u Akbar" (Allah e mare) a fost semnalul rafalelor ucigaşe ce au semănat oroare vineri noaptea. Pornind cu restaurantul Le Petit Cambodge, pe care l-au asaltat cu focuri de armă coborînd şi urcînd înapoi în maşină. Şi terminînd cu punctul atroce al acţiunii, Sala Bataclan, din bulevardul Voltaire, unde avea loc un concert rock al unei trupe americane. Un loc altfel liniştit din apropiere de Place de la Republique, unde în serile de week-end se strînge foarte mult tineret ca să se distreze. Pot încăpea pînă la 1.600. Vineri, în loc de muzica preferată au luat bilete la măcel!
"I-am văzut, erau doi indivizi îmbrăcați în negru, dar fără măști pe față. Amîndoi erau tineri și trăgeau fără încetare din Kalașnikov, inclusiv în cei care erau întinși pe jos. Am trecut printre zeci de morți"
Martor la oroarea de la Bataclan
Stare de urgență
"Ne-am culcat cu toţii la sol, după ce s-au auzit două petarde şi am văzut doi oameni cu mitraliere în mîini. Mi-am protejat băiatul, a fost un şoc, soţia m-a avertizat de primele explozii. M-am refugiat in apartamentul cuiva şi am aşteptat. Fiul meu a scăpat şi el teafăr", e declaraţia lui Frederic, martor la atentat. "Totul a fost concertat, ştiau foarte bine ce fac. Pentru că au golit armele automate şi au încărcat de trei-patru ori şi iar au tras în mulţimea îngrozită", a povestit la TF1 Michel, cu lacrimi în ochi şi cămaşa stropită de sînge, în timp ce era pupat şi încurajat de un alt supravieţuitor. Martorii declară terifiaţi că poliţiştii pur şi simplu călcau pe cadavre.
Cei trei terorişti, care au luat ostatici, au executat aproape 100 de spectatori la concert, pînă să fie împuşcaţi mortal de forţele speciale franceze. Un carnagiu fără precedent, care l-a determinat pe preşedintele Hollande să decreteze, la miezul nopţii, starea de urgenţă în Paris, prima oară după 1965, şi să-nchidă frontierele, fapt nemaintîlnit după al doilea război mondial!
1.500 de soldațiau fost mobilizaţi de urgenţă vineri noaptea pentru a asigura securitatea în Paris
Au murit doi români
Ieri, MAE a anunţat că două din persoanele decedate erau din România. Tulceanul Ionuţ Ciprian Calciu, 32 de ani, şi prietena sa, Mariana Lăcrămioara Pop, băimăreancă în vîrstă de 29 de ani, au fost împuşcaţi în atentatele de la Paris. Aceştia se aflau într-unul dintre restaurantele vizate de terorişti. Conform actualmm.ro, aceştia erau stabiliţi în capitala Franţei de cîţiva ani şi aveau un copil în vîrstă de un an.
{{text}}