Paul Batin și-a reziliat contractul cu FC Botoșani motivînd că randamentul său a fost mult sub așteptări.
Atacantul a avut un campionat slab la Botoșani și a decis să părăsească echipa. Jucătorul a fost sincer, a recunoscut că nu traversează un moment bun și a rugat conducerea să îi rezilieze contractul.
"Am luat această decizie de comun acord cu clubul, dar la dorința pe care eu mi-am exprimat-o. Acționarii au insistat să rămîn, dar, sincer, nu am mai putut să duc la bun sfîrșit contractul. Am luat decizia asta din cauza nereușitelor mele, dar și a randamentului meu. Turul acesta de campionat m-a făcut să iau această decizie și e mai bine pentru toată lumea că am luat-o acum", a declarat jucătorul pentru Monitorul de Botoșani.
Vîrful crede că nu ar fi corect să primească bani pînă la finalul contractului. "Nu am dorit să mint pe nimeni sau să-i păcălesc pe acționari, să stau pînă în iarnă și să iau bani pe care nu i-aș fi meritat. Le-am spus acționarilor să-mi dea doar banii pe care i-am muncit pînă acum și nimic altceva".
5,25este media notelor GSP, una dintre cele mai mici din lotul moldovenilor
1 golși un 1 assist are Batin în toate competițiile în acest sezon, în 17 meciuri
{{text}}