Fotbal   •   Nationala   •   EURO 2016

Ne vedem pe 12 decembrie! Europa e gata de turneul final din Franța: cele 24 de calificate își vor afla peste 3 săptămîni adversarele

Aici va avea loc tragerea la sorţi, Palais des congres de Paris

Articol de Theodor Jumătate, Răzvan Luţac   —  joi, 19 noiembrie 2015

Atunci, peste 3 săptămîni, va avea loc tragerea la sorţi pentru Euro 2016, la Palais des congres de Paris. Sîntem în urna a 3-a.

Începem studiul hărţii în sensul acelor de ceasornic. Cu Suedia, trecem prin Rusia, apoi Turcia, Albania, Italia, Spania, Portugalia şi încheiem sus, în stînga de tot, cu Islanda.

Tot conturul Europei merge la Campionatul European, "inima", cu Cehia, Slovacia ori Germania, la fel. Din harta de pe care nu lipseşte România sînt doar trei zone slab reprezentate: ţările scandinave, cele baltice şi fosta Iugoslavie. În rest, lipsesc "minionii", însă 24 de ţări mari sînt la Euro 2016.

Cum ultimele două calificate au fost Suedia şi Ucraina, urnele s-au modificat puţin. România nu va mai putea întîlni Ungaria, care e tot în cea de-a treia grupă valorică.


Nici spaima finalului de preliminarii, Polonia, nu ne poate ieşi în cale încă din grupe. Însă Germania, Spania, Italia, Anglia sînt acolo.

Ne vedem pe 12 decembrie, la Paris!

GRUPA GREA GRUPA ACCESIBILĂ
Germania Portugalia
Italia Ucraina
ROMÂNIA ROMÂNIA
Turcia Irlanda de Nord

Care e programul "naţionalei" pînă la Euro


  • 12 decembrie 2015: tragerea la sorţi (Paris)
  • februarie 2016: cantonament
  • 27 martie 2016: amical cu Spania (în România)
  • mai-iunie 2016: amicale înaintea turneului final
  • 10 iunie - 10 iulie 2016: turneul final din Franţa
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.