Nationala

EXCLUSIV Generalul joacă tare pentru prelungirea contractului! » Aflat pe cai mari după egalul cu Italia, Iordănescu a început negocierile cu FRF

Articol de Justin Gafiuc  —  Thursday 19th of November 2015 12:00

Generalul cîștigă în prezent 20.000 de euro pe lună și, pînă după turneul final, ar solicita 40.000 de euro pe lună! Secunzii Isăilă, Moldovan și Badea au semnat deja noile contracte.

De azi, România nu mai are selecționer! Contractul lui Iordănescu a expirat ieri, șefii federației par siguri în declarațiile publice că prelungirea înțelegerii e mai degrabă o formalitate, dar se anunță cîteva zile fierbinți pînă la clarificarea situației Generalului.

El a rămas singurul nume în suspans din staff-ul naționalei, pentru că tripleta secunzilor, Isăilă - Moldovan - Badea, a parafat deja actele valabile pînă după turneul final.

Grilă specială pentru staff

"Iordănescu e un negociator la sînge, mai ales cînd are atuuri în mînă. Ca acum, după calificare!", declară unul dintre apropiații antrenorului. Surse federale spun că Puiu are două pretenții pentru lunile următoare: dublarea salariului și o grilă specială pentru staff în funcție de performanțele la Euro.

Iordănescu are acum 20.000 de euro pe lună. FRF își dorește să finalizeze subiectul selecționerului pînă la tragerea la sorți pentru turneul final, care va avea loc pe 12 decembrie, la Paris. Și ar agrea varianta de a-i păstra salariul actual, dar să-i ofere bonusuri mai consistente în funcție de performanțele din vara viitoare.

Puiu vrea în grupa F

Deocamdată, Iordănescu se arată focusat pe Euro. Ieri, la sosirea din Italia, a punctat că "am mai cerut cîteva partide cu adversari tari pînă la turneul final. În afară de Spania, aș vrea să mai jucăm cu Germania, Anglia, Belgia. Sper să disputăm șase partide pînă la Euro, fiindcă aceste partide ne vor întări. Nu am nici o preferință privind adversarele din Franța. Mi-ar plăcea doar să cădem în grupa F, a treia echipă din urnă, fiindcă asta ar însemna să disputăm două meciuri la Paris și să nu mai facem prea multe deplasări".

"Am văzut cu toții ce se întîmplă în Franța, dar mergem înainte. Asta este viaţa, dacă ne e teamă de atentate să nu ne mai prezentăm la Euro!"
Anghel Iordănescu, selecționer România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.