HCM Baia Mare merge în grupele principale, dar fără nici un punct. Româncele au avut aseară două perioade de groază care au dus la înfrîngere.
Minutul 7, Baia Mare conduce la Larvik cu 4-2 după un început entuziasmant. Urmează însă 10 minute de calvar pentru vicecampioana României, care nu reușește să marcheze. Scorul devine 4-7!
Și totuși, Baia Mare își revine, are din nou momente de inspirație, Luciana Marin și Jezici trag echipa după ele, iar oaspetele trec în avantaj, 12-11. Echilibrul se păstrează, Nora Mork este spiridușul care marchează din toate pozițiile, iar Toft e de-a dreptul enervantă între buturi. Larvik conduce la limită. Sînt trei aruncări de la 7 metri ratate consecutiv de HCM, dar și așa diferența nu e mare. 23-21 minutul 50.
Urmează însă iar o perioadă horror pentru Baia Mare. 9 minute fără gol cu ratări exasperante, cu greșeli incredibile. Și scorul la final, unul firesc după o astfel de perioadă: 22-27.
În grupele principale, HCM merge astfel cu zero puncte și are o misiune foarte grea pentru a prinde "sferturile". FTC Budapesta, Thuringer și Fleury sînt următoarele adversare în faza grupelor principale.
Dezastru în superioritate
HCM Baia Mare a suferit cumplit ieri, culmea, chiar în perioadele în care a avut superioritate numerică pe teren! Româncele au primit trei goluri în momentul în care erau cu o jucătoare mai mult pe teren. Și nu au marcat nici un gol! În schimb, Larvik a profitat la maximum cînd HCM a avut o jucătoare eliminată! A marcat de trei ori pe perioada celor două eliminări de două minute.
Larvik 27
Nora Mork 11, Solberg 4, Kurtovic 3, Hammerseng 3, Breistol 3, Frafjord 2, Breivang 1. Antrenor: Tor Odvar Moen
HCM Baia Mare 22
Pineau 4, Abbingh 4, Do Nascimento 3, Elisei 3, Jezici 3, Vizitiu 1, Nechita 1, L. Marin 1, Tănăsie 1, Geiger 1. Antrenor: Aurelian Roșca
HCM Roman se califică
HCM Roman a acces ieri în optimile de finală ale Cupei EHF după ce a învins în deplasare cu 27-22 pe Fram Reykjavik (Islanda). În meciul tur, moldovencele cîștigaseră cu 29-25. În jocul retur, din Islanda, pentru HCM Roman au marcat: Glibko 9 goluri, Toskovici 8, Iuganu 4, Druțu 2, Stoleru 2, Agrigoroaiei 1, Dincu 1.
Corona Brașov este și ea calificată în aceeași fază a competiției, după ce a trecut de Pogon Szczecin, 24-20 și 24-24, ambele partide avînd loc, săptămîna trecută, în Polonia.
{{text}}