Fotbal   •   Liga 2   •   STEAUA

Decizie de neînţeles pentru Rădoi » Trei stelişti daţi afară!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 25 noiembrie 2015

Surpriză la Piatra Neamţ, unde Angelo Massone a decis să dea afară 8 jucători înaintea meciului cu Rapid. Printre ei se numără şi cei trei transferaţi de Steaua: Doru Popadiuc, Cătălin Ştefănescu şi Sebastian Chitoşcă.

Patronul nemţenilor şi-a pierdut răbdarea şi, după înfrîngerile cu Baloteşti (1-4), Farul (0-5) şi Gloria Buzău (0-1), a decis să dea afară nu mai puţin de 8 jucători, susţine DigiSport. Massone i-a acuzat că nu îşi mai dau interesul pentru echipă, deoarece vor rămîne liberi de contract la finalul anului.

Italianul i-a pus pe liber pe Chitoșcă, Popadiuc, Ștefanescu (transferaţi de Steaua din iarnă), Margină, Iovu, Ichim, Gheorghiu şi Stana. Fără cei 8, nemţenii au pierdut în această seară, 0-2 în faţa Rapidului.

Cel mai probabil, Chitoşcă, Popadiuc şi Ştefănescu se vor alătura lotului condus de Rădoi, în timp ce restul colegilor îşi vor căuta alte angajamente.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.