Handbal

Înfrîngere la Roanne » Cu 9 zile înainte de Mondial, România a pierdut meciul de pregătire cu Franţa

Foto: twitter.com/frahandball

Articol de Marian Ursescu  —  Thursday, 26 November 2015

Cu nouă zile înainte de startul Campionatului Mondial din Danemarca, naţionala feminină a României a susţinut joi seara primul dintre cele patru meciuri de verificare programate.

Franţa, locul 5 la ultimul Campionat European, a fost adversara "tricolorelor", pe teren propriu, la Roanne. Gazdele au controlat clar prima repriză, una în care s-au remacat centrul de la HCM Baia Mare, Allison Pineau, dar şi portarul Laura Glauser. România a contat doar prin pivotul Oana Manea şi pe sclipirile Cristinei Neagu, care a punctat mai ales de la 7 metri.

Antrenorul Tomas Ryde a folosit tot lotul avut la dispoziţie, mai puţin Vizitiu şi portarul Petrescu. Intrată între buturi, Ionica Munteanu a avut cîteva intervenţii excelente, chiar dacă a fost lovită cu mingea direct în faţă de coechipiera sa, Pineau, în minutul 46. După 16-11 la pauză, România s-a apropiat la un singur gol în minutul 53. Manea şi Neagu au continuat să fie principalele realizatoare. Finalul a fost foarte disputat, cu România alergînd după egalare.

Pivotul lui SCM Craiova, Laurisa Landre a rezolvat însă  jocul, marcînd de două ori consecutiv pe final. "Laurisa de Craiova", a titrat site-ul federaţiei franceze, în care jucătoarea originară dn Guadelupe laudă Liga Naţională şi nivelul campionatului din România. "Mi-am dorit să joc în România. Este o aventură extraorinară", a spus Laurisa.

Pentru România au marcat: Neagu 11 (6 din 7 metri), Manea 6, Nechita 2, L. Marin 2, Tănăsie 1, Perianu 1, Chiper 1, Brădeanu 1, Buceschi 1, Elisei 1, iar principalele marcatoare ale Franţei au fost Pineau 5, Lacrabere 5, Dembele 4, Edwige 4, Landre 3, Leveque 3.

Următorul joc al României va avea loc sîmbătă, 28 noiembrie, la Paris, în cadrul turneului "Razel Bec Paris Ile de France". "Tricolorele" vor întîlni Cehia, de la ora 15:30, iar duminică, de la aceeaşi oră, reprezentativa Cubei. Ultimul amical e progrmat în Suedia, pe 2 decembrie, contra scandinavelor. România debutează la Mondiale pe 5decembrie, contra Puerto Rico, în grupa de la Fredrikshaven.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.