Mulțescu spune că arbitrajele de care are parte trupa ilfoveană îl fac să se gîndească la lucruri necurate.
Antrenorului celor de la FC Voluntari, Gigi Mulțescu, îi este frică de confruntarea cu formația la care a cunoscut consacrarea ca fotbalist și pe care a pregătit-o mai apoi în trei rînduri.
Tehnicianul de 64 de ani nu se teme neapărat de forța echipei lui Rednic, ci de posibile greșeli ale "cavalerilor fluierului": "Italienii au o vorbă, «Non c'e due senza tre», adică după doi vine întotdeauna trei. Adică după două partide în care am avut de suferit din pricina arbitrilor, sper să nu vină și a treia serie de «greșeli». Aș vrea mai multă responsabilitate și atenție a arbitrilor vizavi de jocul nostru. Sînt chestiuni care nu-s deloc în regulă și care pe mine mă duc cu gîndul la alte lucruri".
"Și cu Iașiul trebuia să primim penalty. Caparco a făcut și fault, și henț, și nu s-a dat nimic, am pierdut nemeritat"
Gigi Mulțescu, antrenor FC Voluntari"Rednic mă poate surprinde doar dacă vine cu o strategie schimbată față de ce a jucat pînă acum, dar eu nu cred că într-o săptămînă poți schimba mare lucru vizavi de jocul echipei"
Gigi Mulțescu, antrenor FC Voluntari"Am jucat la Dinamo, am antrenat acolo, dar cred că cel mai important e să ne ancoram în realitate și să luăm cele trei puncte"
Gigi Mulțescu, antrenor FC Voluntari
{{text}}