Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA LA EURO 2016

Ghid complet pentru fanii care vor să meargă în Franța » Cum îți iei bilet la Euro 2016

La Euro 2008, tricolorii au avut mii de suporteri la fiecare partidă

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Federaţia Română de Fotbal a anunţat aseară care este procedura de achiziţionare a biletelor pentru meciurile României la Europeanul de anul viitor, din Franţa.

"Naţionala" României s-a calificat după o pauză de 8 ani la un nou turneu final, iar fanii tricolorilor vor să vină în număr mare la partidele pe care reprezentantiva lui Iordănescu le va disputa în Hexagon.

După un workshop în materie de ticketing care a avut loc la Nyon în perioada 25-26 noiembrie, oficialii FRF au prezentat ieri un document de 29 de pagini cu toate instrucţiunile pentru suporterii români care vor să-şi achiziţioneze bilete la meciurile României.

Gazetă vă prezintă astăzi cele mai importante puncte din cele 96 de capitole ale documentului realizat de UEFA și FRF.


1. Din rațiuni de securitate, nu va exista posibilitatea de a cumpăra tichete la stadion în ziua meciului. Aşadar, toţi cei care vor să fie în tribune trebuie să îşi ia bilete online! Procesul de solicitare a acestora va avea loc în perioada 14 decembrie, de la 13:00 (ora României) - 18 ianuarie 2016. În acest interval vor putea achiziționa tichete numai cetățenii români, indiferent dacă locuiesc în România sau în alte ţări, de pe portarul www.euro2016.com.

2. Fiecare persoană poate solicita maximum 4 bilete, unul pentru dumneavoastră, iar restul pentru prieteni, rude sau cunoștințe. Rezervările pentru un grup mai mare nu este acceptată de UEFA. Singura șansă să mergeți în grup este să vă înregistrați mai mulți pe site. Dacă vi se va aproba cererea, mai apoi puteţi solicita să primiţi locuri unul lîngă altul. Fiecare solicitant primeşte un ID de grup individual prin intermediul unui e-mail de confirmare.

3. Există un pachet special pentru toate meciurile "naţionalei" pe care le va juca la Euro. Un pachet "Follow My Team" vă permite să asistați la partidele jucate de echipa României în timpul fazei grupelor, dar și la jocurile consecutive, alese de dumneavoastră, din fazele eliminatorii ale Euro. În cazul în care România nu se va califica în "sferturi", respectiv semifinală sau finală, posesorul unui astfel de pachet va primi înapoi banii plătiţi pentru confruntările respective.

4. FRF nu va vinde în nici un moment bilete! Va primi doar din partea UEFA un număr restrîns de tichete pentru nevoile sale interne şi pentru oaspeţii oficiali. Atenție: nu cumpărați bilete împreună cu pachete turistice! UEFA nu acceptă astfel de pachete, multe dintre ele putînd fi țepe!


5. După încheierea fazei de rezervare online a biletelor, solicitările vor fi analizate de UEFA. Dacă numărul solicitărilor va depăși cuantumul cotei alocate pentru România, forul european va efectua o tragere la sorți. Toți solicitanții vor primi de la UEFA, la sfîrșitul lui ianuarie 2016, un e-mail prin care vor fi informați dacă solicitarea lor a fost acceptată total/parţial sau dacă solicitarea le-a fost respinsă.

6. Nu se va accepta plata ramburs sau prin transfer bancar ca la meciurile organizate în România. Plata va fi efectuată doar în euro şi exclusiv prin carte de credit, de tip VISA sau MasterCard și după ce UEFA va lua o decizie cu privire la situația solicitării fiecărui cumpărător. Există patru preţuri: categoria 1 - 450 de euro, categoria 2 - 290 de euro, categoria 3 - 140 de euro şi categoria 4 - 50 de euro. Va exista o taxă suplimentară de curierat de 15 euro!

7. Bilete vor fi emise şi distribuite pînă la finele lunii mai 2016, la adresele poştale specificate de fiecare solicitant în parte. La solicitarea organizatorilor, fiecare fan trebuie să compleze toate datele din buletin. Chiar dacă cererea a fost aprobată, nu veţi primi totuşi acasă tichetele în original, ci doar nişte vouchere ce urmează a fi schimbate înaintea meciurilor la aşa-numitul Voucher Exchange Point din oraşul gazdă. Aceasta, doar după prezentarea documentelor solicitate de către oficialii angajaţi de către UEFA!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.