Fotbal   •   Liga 1   •   CSMS IAȘI - FC BOTOȘANI 1-0

VIDEO Vise de play-off » CSMS Iași se apropie de locul 6 după victoria cu Botoșani, scor 1-0

Articol de Ovidiu Minea   —  luni, 30 noiembrie 2015

După victoria de aseară, Iașiul și-a luat revanșa în fața celor de la Botoșani și a ajuns foarte aproape de locul șase.

Cu Hadnagy suspendat, Roman accidentat, Martinus, Cabrera și Neziri pe bancă, cu trei stoperi titulari și Fulop "uns" atacant, Botoșani a dat senzația că va sta în tranșee în derby-ul Moldovei.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Gazdele au "mușcat" momeala și au crezut că startul excelent de retur va fi continuat lejer după duelul cu o trupă în criză care acumulase doar două puncte în ultimele patru meciuri.


Realitatea a fost alta. Oaspeții au controlat prima jumătate a actului întîi, Bordeianu (5) și Popovici (23) avînd șuturi periculoase. Ieșenii s-au trezit apoi. Bole a fost aproape de gol (29, 37), iar Gheorghe a deschis scorul (45).

Botoșănenii n-au căzut și au intrat bine în actul doi, Bordeianu, Ivanovici și Fulop nelăsîndu-l pe Grahovac să înghețe. CSMS a dat imediat replica. Pleșca a avut două intervenții excelente la încercările lui Mihalache (63) și Gheorghe (70), iar Onduku (71) a fost la o "palmă" să închidă jocul.

Porțile au rămas închise, Iașiul luîndu-și revanșa la același scor cu care a pierdut în tur. CSMS a ajuns astfel la un punct de play-off, iar în Copou se visează frumos.

Borna 300


Golul de aseară al lui Vasile Gheorghe a fost cel de-al 300-lea marcat în ediția curentă. Celelalte borne: golul 100, marcat de atacantul celor de la Voluntari, Pancu, în et. 8, în ASA - FC Voluntari, 2-1, și golul 200, marcat de mijlocașul Astrei, Al. Stan, în et.14, Concordia - Astra 0-2.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.