Liga 1

Răspunsul lui Rednic pentru Hagi: "M-a deranjat că m-a făcut strîmb, dar și eu pot spune că e cel mai mare dușman al limbii române!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 30 noiembrie 2015

Mircea Rednic i-a răspuns lui Gheorghe Hagi, după ce "Regele" l-a făcut "strîmb" și i-a sugerat să-și dea demisia de la Dinamo (DETALII).

"Nu m-am supărat pe Hagi pentru ce a zis, el e unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut România. Să fie clar, eu nu m-am legat de jocul echipei lui. Statistica arată că ei au avut foarte multe penalty-uri, eu asta am zis. Ei au avut foarte multe penalty-uri. Cel mai tare m-a deranjat că m-a făcut strîmb. Nu poți să te legi de fizicul meu.

Cică îmi arată 5 degete, OK, foarte bine. Dacă asta e performanță pentru el... Și eu pot să-i arăt 4 trofee, nu-i ușor să cucerești 4 trofee. Diferența dintre noi e că el se chinuie de 3 ani să ajungă cu Viitorul unde a ajuns, eu în 4 luni vedeți ce fac. Eu am obiective pe termen scurt, el pe termen lung. El a cîștigat cu 5-1, dar noi am jucat atîta timp în 10 oameni. Nici nu ajunsese la poartă. Nu știu la ce meci s-a uitat el", a spus Mircea Rednic la Digisport.

"Și eu aș putea să spun foarte multe de Hagi, dar nu vreau. Pot să spun că e cel mai mare dușman al limbii române sau că-l mușcă gramatica de limbă!"
Rednic despre Hagi, la Dolce

"Sînt mulțumit de joc, de cele 3 puncte. Singura noastră problemă a fost cu banca tehnică. Trebuia să ne uităm în dreapta și nu în stînga, la gazde, cum sîntem obișnuiți. Gnohere mi-a spus să am încredere în el. Mă bucur că reușește să marcheze. E bine, sîntem peste Steaua, sîntem la 7 puncte de locul 7" Rednic după victoria în fața lui FC Voluntari, scor 3-1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.