Box

Moroșanu i-a dat replica lui Maurice Jackson: "Te distrug! O să zici apoi că numele meu e mitologic, nu de fată"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 04 decembrie 2015

Luptătorul american Maurice "Gorilla" Jackson a primit răspunsul din partea lui Cătălin Moroșanu, pe care l-a amenințat în urmă cu o săptămînă. 

"Ai încurcat-o cu mine, în Torino ai încurcat-o! Te distrug! Iți dau niște bucăți de o sa zici Cătălin e nume de erou mitologic, nu de fată, mitologic, ascultă-mă! Hai sa vezi ce bătaie îți dau eu pentru chestia asta, hai să vezi tu!", i-a transmis Morosanu.

"Știi că numele tău în SUA este nume de fată, nu? Te voi face KO în prima repriză sau mai bine te umilesc în 3 reprize. Vin după prima înfrîngere suferită în kickboxing, așa că mi-am zis să îmi iau revanșa.

Care ar fi cea mai simplă să revin în top? Simplu! Să vin după tine. Tu oricum ești cel mai dezastruos luptător din istorie. Mai ești și urît, dar și gras", a zis Maurice Jackson într-un filmuleț postat pe Facebook acum o săptămînă.

CÂND E GALA

Circuitul Superkombat îşi va încheia sezonul 2015 cu o ediţie specială la cea mai mare sală din Italia, Pala Alpitour din Torino, pe 12 decembrie, într-un eveniment special dedicat Diasporei, în care vor mai lupta Raul Cătinaş, Bogdan Stoica, Ion Pascu, Amansio Paraschiv, Alexandru Negrea, Cristiana Stancu, Lucian Danilencu şi simpaticul cioban din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase.

În premieră, evenimentul va găzdui şi patru de meciuri de MMA, printre care debutul lui Raul Cătinaş pe aceste reguli şi prima apariţie a celui mai bun luptător român, Ion Pascu, în circuit.
Biletele sînt disponibile pe site-ul piemonteticket.it, dar şi în magazinele româneşti din regiunea Piemonte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.