Românul Benjamin Adegbuyi a rezistat doar două minute și 12 secunde în fața olandezului Rico Verhoeven, care și-a păstrat astfel centura mondială la Glory.
Sportivul nostru a fost făcut KO în prima repriză cu un croșeu. E a doua înfrîngere în fața lui Verhoeven în doar 6 luni.
Tot de două ori olandezul a trecut și de Daniel Ghiță. Verhoeven a oferit și prima reacție după ce și-a păstrat centura.
"Benny a fost foarte lent la început, se pregătise pentru 5 reprize. Astfel, eu am avut timp pentru a-mi pune în practică tactica. Dar eu am fost foarte concentrat.
M-am antrenat cu Tyson Fury pentru acest meci. Mi-a ieșit foarte bine totul și am terminat rapid. Sînt puțin surprins. Nu mă interesează cine e următorul, mă bat cu oricine", a zis acesta după meci.
{{text}}