Florin Cernat, autorul celor două goluri ale oaspeților, traversează o formă incredibilă la 35 de ani.
Viitorul este lăudat insistent de toate echipele pe care le întîlnește. Explicațiile sînt mereu aceleași: joacă fotbal, puștii lui Hagi sînt ofensivi și talentați. Poate că tinzi să crezi că aceste complimente se datorează și faptului că "Regele" se găseşte pe banca formației de la Ovidiu și e de lăudat proiectul său.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Dar nu este așa: fiecare meci al trupei dobrogene naște spectacol. Chiar și cu mai mulți jucători odihniți, cei intrați au păstrat intact stilul echipei. E, la o scară redusă, un fel de Barcelona. Și cînd folosesc rezervele, catalanii joacă același fotbal.
Nu doar Hagi este răspunzător pentru sezonul fantastic al Viitorul. În ciuda celor 35 de ani, Florin Cernat are un impact teribil asupra jocului echipei sale. Nu este vorba doar de golurile pe care le dă, ci și de vitalitatea pe care o degajă, de luciditatea incredibilă, de acuratețea paselor și de execuțiile pe care doar un fotbalist de rasă le poate avea. E cert, pe postul lui este cel mai bun din Liga 1!
Aseară a marcat de două ori: o dată dintr-un penalty contestat și a doua oară după o acțiune exemplară de contraatac. Într-un fotbal tot mai sărac, ne minunăm cînd vedem cîte un jucător precum Cernat, care nu se chinuieşte niciodată să preia un balon, să facă un dribling sau să șuteze din orice poziție. Cît despre o eventuală convocare la "națională", ar fi bine să evităm un nou caz Sînmărtean!
N-a fost penalty!
Ovidiu Hațegan a decis să dicteze lovitură de pedeapsă la o fază controversată, în minutul 20. O centrare din partea stîngă l-a lovit pe Belu, iar "centralul" a arătat punctul cu var, invocînd faptul că mingea l-ar fi lovit în mînă pe apărătorul dreapta al bănățenilor. Reluările au demonstrat însă că balonul l-a lovit în față pe fundaș!
Golul egalizator a stîrnit o nouă polemică: mingea șutată de Curtean l-a lovit pe Zicu în piept și a intrat în poartă, Ianis aflîndu-se într-o poziție suspectă. Și pe reluări, faza a fost foarte grea, însă Ianis pare să fi fost, mai degrabă, într-o poziție validă decît în ofsaid.
"Sîntem într-un moment foarte bun. Avem cele mai multe goluri marcate. Nu avem teamă, nu ne apărăm, ieșim la joc și o facem bine. Dorim să ne luptăm la titlu"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul"Viitorul cea mai bună echipă pe care am întîlnit-o în acest an. Deschide fiecare apărare. Ne-a solicitat la maximum. Belu a zis la pauză că mingea l-a lovit în față, nu în mînă"
Ianis Zicu, mijlocaș ACS Poli"Nu a fost penalty! Domnul Hațegan mi-a zis după meci că m-a lovit în mîna stîngă, dar nu avea cum să vadă, pentru că era în spatele meu"
Claudiu Belu, fundaș ACS Poli"I-am lăsat pe cei de la Pandurii să se bucure de locul doi o săptămînă și am revenit în forță. Glumesc, sper să reușim să ne menținem în vîrful clasamentului"
Romario Benzar, fundaș Viitorul"Ne-am făcut jocul, am marcat iar, deci am obținut ce ne propunem înainte de fiecare meci. Gică Hagi a făcut minuni și am devenit din ce în ce mai buni"
Florin Cernat, căpitan Viitorul"Am înțeles că n-a fost penalty la Belu. Am început prost repriza a doua, iar Cernat, un jucător excepțional, ne-a taxat. Viitorul se poate bate la titlu"
Florin Marin, antrenor ACS Poli"Sîntem într-un moment foarte bun. Avem cele mai multe goluri marcate. Nu avem teamă, nu ne apărăm, ieșim la joc și o facem bine. Dorim să ne luptăm la titlu"
Gică Hagi, antrenor Viitorul
{{text}}