România a pierdut fără drept de apel un meci în care a început excelent, dar s-a stins o dată cu Cristina Neagu, care a fost anihilată de iberice.
Într-o grupă a "morții", cu Norvegia, Rusia și Spania, România își punea cele mai mari speranțe să le învingă pe iberice, echipa considerată cea mai "accesibilă".
Aseară, în Nord Arena, din Fredrikshavn, România a jucat bine doar 25 de minute. A fost exact perioada în care pe teren a strălucit Cristina Neagu. Antrenorul iberic Jorge Duenas a luat-o om la om pe interul stînga și, de aici, jocul "tricolorelor" a fost deplorabil. Extremele nu au avut mingi, pivoții nu au contat, iar celelalte jucătoare de la 9 metri nu și-au asumat rolul de a arunca la poartă.
Experiențele lui Ryde
Marele minus al României a fost însă apărarea! Tomas Ryde a încercat mai multe cupluri în defensivă, dar a jucat inexplicabil cu Oana Manea în centrul apărării, le-a trimis pe partea dreaptă pe Szucs și Perianu, apoi pe Luciana Marin, dar nici una nu a găsit soluții să le oprească pe Barbosa şi Aguillar.
România a intrat în vrie, au fost 16 minute fără gol, din minutul 24 pînă în 38. Meciul era deja pierdut. La 16-12, e greu să mai întorci Spania. S-a întîmplat o dată, anul trecut, dar Jorge Duenas nu e degeaba de 8 ani pe banca ibericelor și a adunat medalii la toate competițiile importante.
Spania a zburdat pînă la final. A avut un meci mult mai ușor decît a sperat, s-a distanțat la 5, 6, 7 și chiar opt goluri diferență. S-a terminat 26-18, una dintre cele mai dure corecții primite de România în fața Spaniei.
Urmează jocul cu Norvegia, pe care nu am mai învins-o de 15 ani, și apoi cel cu Rusia. O echipă care a învins și Spania, și Norvegia. La ce să ne așteptăm?
13-3a fost raportul mingilor pierdute în atac la meciul de aseară, fără ca echipele să arunce la poartă
43%a fost procentajul de reușită în atac al echipei României, față de 59 la sută al Spaniei
România 18
Neagu 6, Geiger 3, Buceschi 3, Nechita 2, Elisei 2, Manea 2. Antrenor: Tomas Ryde
Spania 26
Pena 7, Barbosa 6, C. Martin 4, Alberto 2, Pinedo 2, Gonzalez 1, Chavez 1, Egozque 1, Hernandez 1, Aguillar 1. Antrenor: Jorge Duenas
Rezultate:
Grupa A: Japonia-Tunisia 31-21, Muntenegru-Ungaria 32-15.
Clasament: 1. Muntenegru 5p, 2. Ungaria 4p, 3. Danemarca 4p, , 4. Japonia 2p, 5. Serbia 1p, 6. Tunisia 0p
Grupa B: Cuba-Angola 23-38, Polonia-China 29-24.
Clasament: 1. Olanda 4p, 2. Suedia 4p, 3. Polonia 4p, 4. China 2p, 5. Angola 2p, 6. Cuba 0p.
Grupa C: Germania-Argentina 33-13, Coreea de Sud-Congo DR 35-17, Franța-Argentina 20-12, Brazilia-Germania 24-21.
Clasament: 1. Franța 5p, 3. Brazilia 5p, 3. Coreea de Sud 4p, 5. Argentina 2p, 6. Germania 0p, 6. Congo DR 0p
Grupa D: Norvegia Porto Rico 39-13, Rusia-Porto Rico 45-18, Spania-România 26-18, Norvegia-Kazahstan 40-19.
CLASAMENT GRUPA D
1. | Rusia | 3 | 3 | 0 | 0 | 99-69 | 6p |
2. | Norvegia | 3 | 2 | 0 | 1 | 104-58 | 4p |
3. | România | 3 | 2 | 0 | 1 | 101-60 | 4p |
4. | Spania | 3 | 2 | 0 | 1 | 83-56 | 4p |
5. | Kazahstan | 3 | 0 | 0 | 3 | 49-107 | 0p |
6. | Porto Rico | 3 | 0 | 0 | 3 | 32-92 | 0p |
Programul meciurilor de azi
Grupa A: Muntenegru-Tunisia (17:15), Serbia-Japonia (19:30), Ungaria-Danemarca (21:45)
Grupa B: Cuba-Olanda (17:15), Angola-Polonia (19:30), Suedia-China (21:45)
PROGRAM ROMÂNIA
- România-Porto Rico 47-14
- România-Kazahstan 36-20
- România-Spania 26-18
- România-Norvegia 10 decembrie, 21:30
- România-Rusia 11 decembrie, 19:15
{{text}}