Gimnastica

Vrem la Olimpiadă pe stomacul gol » Dezvăluiri incredibile din gimnastica românească: "Cum să ne pregătim cu o farfurie de mîncare?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 10 December 2015

Octavian Bellu și Mariana Bitang au revenit la lotul feminin de gimnastică al României și sînt văzuți ca o salvare pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor din Brazilia.

Totuși, Nicolae Forminte, fostul antrenor al echipei feminine, face niște dezvăluiri demne de lumea a treia a gimnasticii mondiale.

"Cum ai putea să fii din lumea gimnasticii şi să fii mulţumit de situaţia în care se află acest sport acum?! E normal să fiu nemulţumit! Cea mai mare nemulţumire, şi nu numai a mea, ci şi a colegilor mei, Bellu şi Bitang, este că atît timp cît nu se va înţelege că nivelul de salarizare pentru antrenorii care se ocupă de performanţă în gimnastică nu le asigură liniştea cotidiană nu vom mai avea acelaşi nivel de performanţă.

Probabil că vom rămîne şi cu mai puţini antrenori în astfel de condiţii. A încercat ceva Ion Ţiriac şi a şi reuşit cît timp a fost preşedintele COSR şi Romtelecom era sponsor. Pe vremea aceea s-a reuşit acordarea unor burse de excelenţă. Proiectul acela a funcţionat pînă la Olimpiada de la Beijing. Lucrul bun început de domnul Ţiriac a fost aruncat la groapa cu gunoi. Şi nu este doar în gimnastică. Sau poate pentru unii se poate şi pentru alţii - nu.

Ca să folosesc un termen care acum este la modă, nu poţi să stingi doar mici incendii pentru că aceste mici incendii vor duce la un mare dezastru. Deocamdată sînt doar vorbe... Aud fel şi fel de declaraţii cum că pregătim Olimpiada de la Tokio. Cum să pregăteşti Olimpiada de la Tokio cu o farfurie de mâncare?!", a spus Forminte pentru Ziarul Ring.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.