Timișoara Saracens RCM e pe cai mari. După ce și-au adjudecat SuperLiga 2015 pe terenul rivalei de la Baia Mare, ascensiunea bănățenilor continuă în Europa. Azi, în preliminariile Challenge Cup 2016-17, Burcea și compania au trecut fără emoții de Femi-CZ Rugby Roma, vicecampioana Italiei, învinsă categoric cu 45-13 pe ”Dan Păltinișanu”.
”Stejarii” din lotul lui Grainger Heikell au vrut să se răzbune pe o echipă italiană după eșecul de la CM din Anglia. Victima a fost Rovigo, formație fără jucători selecționați însă. Cele mai bune trupe din Cizmă joacă în Liga Celtică. Chiar și așa succesul de pe ”Dan Păltinișanu” e entuziasmant pentru rugby-ul românesc.
Scorul a fost deschis la prima acțiune, de către Shennan. Timișorenii aveau să mai înscrie patru eseuri pînă la pauză prin Kinikinilau (de două ori), Fonovai și același Stephen Shennan. Oaspeții au redus de două ori din handicap prin Basson, din lovituri de pedeapsă. În repriza a doua italienii de la Rovigo au reușit și singurul lor eseu, prin căpitanul Ferro. Fără să forțeze, bănățenii au mai punctat o dată grație lui Jody Rose. Vali Calafeteanu a fost în zi de șut și a transformat tot pentru trupa de pe Bega, inclusiv o penalitate.
Timișoara Saracens a mai cîștigat și la Valladolid și adună două victorii cu punct bonus în grupa preliminară B a Cupei Challenge. Peste o săptămână în Banat sosește și Fiamme Oro Roma iar pe 14 ianuarie campioana României joacă pe terenul lui Heidelberger RK în Germania. Pentru a avansa mai departe, în play-off-ul pentru Challenge Cup 2016-17, trebuie cîștigată grupa.
{{text}}