Mundo Deportivo a făcut analiza debutului lui Costel Gâlcă la Espnayol. Spaniolii notează faptul că aducerea românului a produs un "miracol" la echipă și a transformat "huiduielile fanilor în aplauze" la partida cîștigată cu Levante în Cupa Spaniei, scor 2-1.
"Cei 8.642 de fani au făcut totul pentru a sprijni echipa. Resetarea a fost totală la Espanyol. Cel mai bun exemplu este schimbarea lui Sergio Gonzalez cu Gâlcă.
Românul a debutat și totul a fost diferit. Nimic nu mai pare la fel. Echipa a suferit o transformare drastică. Schimbarea e evidentă, ca între noapte și zi.
A produs un adevărat miracol. A reușit să-i transforme și pe fani. Huiduielile de la începutul sezonului s-au transformat în aplauze. Seara a fost din nou magică. Fanii au scandat numele fiecărui jucător schimbat", anunță MundoDeportivo.
Sursa citată mai notează că Gâlcă a fost "un pachet de nervi" pe tot parcursul jocului. "A stat foarte puțin pe bancă. Nu s-a oprit din a da indicații și s-a sfătuit permanent cu Dumitru Uzunea".
{{text}}