Handbal

Președintele FRH recunoaște: "Aveam pregătit un discurs negativ. Bine că nu s-a întîmplat ceva"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 16 December 2015

Alexandru Dedu, președintele FRH, a vorbit despre calificarea României în semifinalele Campionatului Mondial în fața Danemarcei, scor 30-31 (după prelungiri) și recunoaște că nu mai spera la o victorie.

"Haideți să ne bucurăm de această victorie. Sînt sigur că de mîine jucătoarele se vor gîndi la viitoarele adversare. Sincer vă spun că mă gîndeam la un discurs negativ. Bine că nu s-a întîmplat ceva. E o victorie mare, românii au demonstrat că se pot bate pînă la capăt.

La începutul cantonamentului nu eram mulțumit de forma fizică a unor fete, dar între timp totul s-a rezolvat. Cred că atunci cînd România pierde, trebuie să fim alături de toți sportivii pe al căror spate scrie România, pentru că ne reprezintă cu cinste. Un singur lucru reproșez arbitrajului, dar o fac foarte liniștit. Cred că al doilea 7 metri care s-a dat la 27-26 pentru noi era de fapt un 9 metri.

Am avut în teren jucătoare experimentate. Eram convins că vom trece cu bine peste presiunea celor 12.000 de spectatori", a spus Alexandru Dedu la Dolcesport.

România va evolua în semifinale, vineri, de la ora 21:45, împotriva Norvegiei, care a trecut în sferturile de finală de Muntenegru, scor 26-25. Naționala noastră s-a mai întîlnit cu Norvegia în faza grupelor, unde nordicele s-au impus cu 26-22.

REZULTATE ROMÂNIA

47-14 Porto Rico
36-20 Kazahstan
18-26 Spania
22-26 Norvegia
27-30 Rusia
25-22 Brazilia
31-30 Danemarca

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.