Radu Voina, fostul selecționer al României, i-a făcut o caracterizare aparte Cristinei Neagu după calificare de senzație a tricolorelor în fața Danemarcei, scor 31-30 (după prelungiri).
"Doamne, iartă-mă, încă îmi bate inima! A fost extraordinar. Eu ziceam înainte de meci că dacă vom reuși să jucăm la fel cum am făcut-o contra Braziliei vom merge mai departe, dar am făcut-o mai bine decît cu Brazilia.
A fost un meci interzis cardiacilor. A fost spectaculos. Un meci de foarte, foarte bună calitate. Cristina Neagu a făcut un meci monstruos în sensul bun al cuvîntului. A fost un monstru! Mica a făcut un meci senzațional. Ada Nechita a reușit să marcheze pe final după multe ratări. O asemenea victorie îți scoate ultimele resurse pe care le mai ai. Au dus meciul în 9 jucătoare.
Norvegia rămîne Norvegia, dar totul e posibil. Jucătoarele noastre trebuie să scoată ultimele puteri", a spus Radu Voina la Dolcesport.
România va evolua în semifinale, vineri, de la ora 21:45, împotriva Norvegiei (în direct pe Dolce Sport 1, gratuit pe net, liveVIDEO pe www.dolcesport.ro și liveTEXT pe GSP.RO.), care a trecut în sferturile de finală de Muntenegru, scor 26-25. Naționala noastră s-a mai întîlnit cu Norvegia în faza grupelor, unde nordicele s-au impus cu 26-22.
REZULTATE ROMÂNIA
47-14 Porto Rico
36-20 Kazahstan
18-26 Spania
22-26 Norvegia
27-30 Rusia
25-22 Brazilia
31-30 Danemarca
{{text}}