Thiago Alcantara, fost fotbalist la Barcelona, în prezent sub contract cu Bayern Munchen, îl elogiază pe Xavi Hernandez.
Mijlocașul spune în Daily Mail despre fostul căpitan al catalanilor, care acum joacă la Al Sadd, că e de neînlocuit. Thiago a ajuns la academia Barcelonei cînd avea 14 ani, în 2005, iar Xavi a fost pentru el exemplul de urmat.
"Xavi a fost oglinda în care m-am privit, idolul meu, jucătorul de la care am încercat să învăț cel mai mult. Pentru el totul părea simplu și făcea lucruri senzaționale. El a fost cel care a dat Barcelonei momentele de glorie. Nu o să mai fie niciodată altul ca el!
Eu am fost creat de Barcelona și am învățat că fiecare mijlocaș trebuie să aibă control balonului. Îți dezvolți talentul, dar trebuie să știi să miști mingea. Dacă vrei să îți îmbunătățești punctele la care nu excelezi te uiți la alți jucători. Dar apoi apare Messi, care face niște lucruri incredibile, e imposibil să joci contra lui".
Thiago a fost văzut de mulți drept "noul Xavi", iar fanii Barcelonei au fost dezamăgiți în 2013, cînd clubul a decis să-l vîndă la Bayern.
{{text}}