Liga 1

Boroi joacă tare și cu Reghecampf: "Nu cedăm presiunilor!". Cui vrea să închirieze baza din Ghencea + Reacția antrenorului Stelei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 18 December 2015

Comandantul CSA Steaua, George Boroi, a vorbit despre relația dintre Armată și clubul patronat de Gigi Becali și despre cum va arăta o eventuală înțelegere între cele două părți pe viitor.

"Este o relaţie de colaborare cu FCSB, sîntem la nivelul de dialog deocamdată. Sîntem într-o procedură de evaluare a chiriei pe Ghencea, avînd în vedere că lucrurile s-au schimbat pe piaţă şi trebuie să fim foarte atenţi la punerea în practică a acestor paşi în măsura legalităţii.

În nici un caz nu vom ceda unor presiuni la modul în care se încearcă o sensibilizare sentimentală a unora care cred în fosta Steaua şi actuala FCSB.

Bineînţeles că ne dorim să valorificăm baza materială pe care o avem, dar în măsura în care va trebui să punem la dispoziţie condiţii optime, pentru că şi reîntoarcerea acolo în condiţii nu foarte bune ar duce la interpretări de genul «uitaţi cît plătesc şi ce primesc».

Dialogul a constat mai degrabă în corespondenţa pe care am purtat-o. În ultima perioadă am fost ocupaţi şi nu ne-am mai întîlnit. Sînt nişte paşi pe care trebuie să-i respectăm pentru punerea în aplicare a hotărârii ÎCCJ, iar pe de altă parte e vorba de evaluarea bazei materiale şi scoaterea la licitaţie a acesteia prin închiriere. Absolut că va putea participa orice echipă!", a declarat Boroi, conform Mediafax.

"Nu ştiu şi nu vreau să anticipez. Mi-e greu să anticipez, mai ales că sunt în ţinută militară şi nu pot face declaraţii fără acoperire" Boroi despre revenirea Stelei în Ghencea

"Nu sunt un specialist în domeniu. Dacă m-aş fi priceput la evaluare, aş fi făcut-o eu" Boroi despre o scădere a tarifelor pentru închirierea bazei sportive din Ghencea

Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a comentat azi declarația lui Boroi și este sigur că situația se va remedia.

"Mă bucură că a venit domnul Boroi și a dat o declarație pe care eu o consider una pozitivă, că putem să negociem și să rezolvăm situația. Cel mai important pentru echipă este să joace iar în Ghencea și să vină fanii. Toată lumea ar avea de cîștigat și sper ca anul viitor să se rezolve", a declarat Reghe la televiziunea sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.