Handbal

Perianu a făcut un meci extraordinar în apărare şi, la 21 de ani, a cîştigat prima medalie din carieră: "Noi ne-am spus că jucăm finala mare!"

Articol de Marian Ursescu, Marius Ionescu (Foto)  —  Monday 21st of December 2015 12:00

Interul stînga Gabriela Perianu e în culmea fericirii. După meciul cu Norvegia, a spus printre suspine şi lacrimi, la conferinţa de presă, "visez să ajung într-o zi să înving Norvegia. Sînt mîndră de echipa mea!".

Ieri, faţa îi era toată un zîmbet. A pus tot sufletul său în apărare, s-a zbătut şi luptat cu masivele poloneze. Chiar a marcat un gol. "Nu am uitat meciul cu Norvegia. Mi-am dorit enorm o victorie în faţa lor pentru a juca finala Campionatului Mondial. Nu a fost să fie, dar de la agonie am ajuns acum la extaz. Eu cred că am demonstrat că locul nostru e pe podium. A fost să fie doar bronz, vom lupta în continuare şi sînt sigură că vor veni şi alte medalii, mai strălucitoare. În sinea noastră, ne-am spus că jucăm finala mare!", a declarat Gabriela Perianu.

"Nu am vrut să plecăm acasă!"

Gabi îşi aminteşte că România s-a ridicat după înfrîngerile cu Spania, Rusia şi Norvegia cînd nimeni nu mai credea. "Mă bucur enorm că am reuşit prima medalie la doar 21 de ani. Cînd am început handbalul am visat să ajung aici şi sînt fericită că mi-am ajutat echipa. Atît cît am jucat, am dat totul ca să cîştigăm", a adăugat interul de la HCM Baia Mare.

"Ne-am ridicat din propria cenuşă. Cele trei meciuri nu ne-au demoralizat. Ne-am spus că nu vrem să plecăm aşa repede acasă şi pînă la urmă, cu multă dorinţă, am ajuns la medalie. O să o pun în vîrful bradului", a încheiat Gabi.

Sora sa, principala susţinătoare

Gabi are o soră care joacă şi ea handbal. E portar şi e la Centrul Naţional de Excelenţă de la Rm. Vîlcea. "Se filma prin casă, striga «Campionii! Campionii!» şi-mi trimitea filmuleţele de încurajare. Ei şi familiei mele le dedic această medalie pentru că mi-au fost mereu alături. Îi doresc să ajungă şi ea la acest nivel", a spus Gabi.

"Schimbarea de la echipa naţională nu va trece aşa nebăgată în seamă. Toate fetele spun că nu a mai fost niciodată o aşa atmosferă la echipă"
Gabi Perianu

8 goluria marcat Perianu în Danemarca, fiind folosită mai mult în faza de apărare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.