Liga 1

Steaua, desființată de un fost jucător: "Nu sînt condiții pentru performanță, echipa n-are nume"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 29 decembrie 2015

Florin Lovin (33 de ani), mijlocașul Astrei, formație aflată pe primul loc în Liga 1, i-a făcut praf pe steliști. 

"Nu cred că ar trebui ca jucătorii noștri să se ducă la Steaua. La Steaua nu sînt condiții de mare performanță. N-are nume, n-are emblemă, n-are bază de pregătire. La Astra e altceva. În condițiile care sînt acum la Steaua e greu să te gîndești la Champions League, nu poți să te gîndești nici măcar la Europa League.

Nu e ușor să te antrenezi în fiecare zi în altă parte. Pentru mine e o surpriză că Steaua a cîștigat toate meciurile cu Reghecampf. Cu Viitorul a avut și puțin noroc. Cred că dacă la Astra nu va pleca nici un jucător, noi vom fi prima candidată la titlu", a spus Florin Lovin la Dolcesport.

Florin Lovin a jucat pentru Steaua în perioada 2004-2009. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru FCM Bacău, 1860 Munchen, Kerkyra, Kapfenberger, SV Mattersburg, Oțelul Galați, Concordia Chiajna și Astra.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.