Sporturi   •   Tenis   •   WTA BRISBANE

Ghinion imens pentru Simona Halep! Pierde primul meci din 2016? » Şi-a aflat adversarele de la Brisbane

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 01 ianuarie 2016

Simona Halep nu a avut o tragere la sorţi prea bună la primul turneu al anului, urmînd să aibă turul 1 liber, dar la debutul în 2016 o poate întîlni chiar pe Victoria Azarenka, cea care va evolua împotriva unei jucătoare venite din calificări.

Bielorusa nu are încă un clasament foarte bun după problemele de sănătate de anul trecut, dar toate casele de pariuri o consideră printre favorite la cele mai importante competiţii ale anului.



Simona s-a întîlnit ultima oară cu fostul număr 1 mondial chiar la US Open, ieşind învingătoare. Românca a cîştigat în decisiv după un meci extraordinar, scor 6-3, 4-6, 6-4.



În cazul unui succes, Halep va juca în sferturi cu Jankovici, Cibulkova, Wickmayer sau Vinci, în timp ce o posibilă semifinală va fi din nou de foc. Maria Şarapova şi tînăra Belinda Bencic sînt mari favorite să ajungă în această fază a competiţiei.



Pe partea cealaltă de tablou se află Muguruza şi Kerber, o semifinală între cele două fiind extrem de probabilă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.