Stranieri

Victor Pițurcă a pus ochii pe doi internaționali români: va lua atacantul sau fundașul?

Articol de Victor Vrînceanu  —  Tuesday 5th of January 2016 12:00

Cei doi sînt doriți de Pițurcă la Al Ittihad. În Arabia Saudită nu va ajunge însă decît unul dintre ei.

Victor Piţurcă a petrecut cîteva zile în România, dar gîndul nu i-a stat la Sărbătorile de iarnă, ci la cum își poate întări echipa. Antrenorul saudiților de la Al Ittihad vrea să îi transfere pe fundaşul Astrei, Valerică Găman, 26 de ani, dar şi pe atacantul Ciprian Marica, 30 de ani, liber de contract după ce şi-a încheiat conturile cu Konyaspor la sfîrşitul lui 2015.

Deşi a refuzat să-şi detalieze planurile, Piţurcă a recunoscut că cei doi fotbalişti sînt ţinte de mercato şi că într-un final va alege doar unul dintre ei, în Arabia Saudită existînd o regulă care interzice cluburilor să aibă mai mult de cinci jucători străini în lot: "Găman sau Marica? Dintre aceste două nume s-ar putea să fie unul. Deocamdată nu e nimic sigur, pentru că avem deja patru străini sub contract. Vom vedea".

Conform surselor Gazetei, mai aproape de un transfer la Al Ittihad ar fi Marica, deoarece Găman e în negocieri avansate cu un club din prima ligă chineză, care i-a făcut ofertă foarte avantajoasă. Și Ciprian are de unde alege, de serviciile sale interesîndu-se Getafe și Steaua, dar propunerea arabilor e cea mai bună din punct de vedere financiar.

"Revenirea mea la Al Ittihad a fost de bun augur în campionat, unde am cîştigat primele două jocuri. Din păcate, am pierdut în Cupă"
Victor Piţurcă, antrenor Al Ittihad

"Eu am încercat și în prima perioadă și am reușit multe lucruri bune, dar trebuie continuate. Sper să avem un lot puternic, care să mulțumească milioanele de suporteri ai Ittihadului"
Victor Piţurcă, antrenor Al Ittihad

2 goluriîn 16 meciuri a marcat Găman pentru Astra în acest sezon de Liga 1

1.800.000 €valorează atît Găman, cît şi Marica pe transfermarkt.de

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.