Judecătoria Sectorului 4 a discutat ieri cererea de eliberare condiționată a lui Mihai Stoica, fostul manager al Stelei, intrat în închisoare acum un an și nouă luni în urma investigației din Dosarul Transferurilor.
După mai multe ore de discuţii, judecătorii au decis ca Mihai Stoica să primească aviz favorabil pentru eliberarea condiționată. Procurorii au 48 de ore pentru a depune contestație la decizia luată de Judecătoria Sectorului 4, în caz contrar, fostul manager al Stelei va fi eliberat.
Mai mult, oficialii campioanei au depus la dosarul de eliberare al lui Mihai Stoica o solicitare prin care anunţă oficial că-l va reangaja pe acesta în momentul în care va ieşi din penitenciar.
"Subscrisa, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, cu sediul social în Şoseaua Bucureşti - Tîrgovişte, nr. 217, Sat Mogoşoaia, Jud. Ilfov, înregistrată la Oficiul Registul Comerţului sub nr. xxxxx, şi avînd cod fiscal RO xxxx, avînd contul nr. xxxxxxxxxx, deschis la Banca Transilvania, reprezentată legal prin domnul Valeriu Argăseală avînd funcţia de preşedinte, adeverim prin prezenta că intenţionăm să îl angajăm în funcţia de manager sportiv pe domnul Mihai Stoica, născut la data de 12.04.1965, imediat ce acesta va fi eliberat din penitenciar. Menţionăm că atribuţiile domnului Mihai Stoica vor respecta cu stricteţe condiţiile impuse de pedeapsa complementară"
- documentul depus de MM Stoica la dosar
{{text}}