Liga 1

"Iepurele" Steaua şi vrăjitoarea Marijana » Culisele incredibile ale negocierilor dintre Becali şi Marica

Ciprian Marica a împlinit în toamna trecută 30 de ani

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Saturday 9th of January 2016 12:00

Reghe ar fi aflat că Ciprian s-a tratat la Marijana Kovacevici, la Belgrad, şi s-a opus transferului, mai ales că jucătorul a refuzat să se supună testelor medicale ale roş-albaştrilor.

Transferul lui Ciprian Marica la Steaua n-a fost nici un moment bătut în cuie, chiar dacă Gigi Becali anunţa marţi seara că "fotbalistul va semna cu noi, ne-am înţeles în aproape toate condiţiile".

Gazeta a aflat amănunte picante de pe parcursul negocierilor, la care au participat 3 persoane: Gigi Becali, Laurenţiu Reghecampf şi Ciprian Marica.

Acuzat că a jucat la cacealma

În discuţiile pe care Becali le-a avut cu jucătorul înainte de Sărbători, patronul îl anunţase că salariul maxim pe care i-l poate garanta e de 250.000 de euro pe an.

Între timp însă, Marica intrase în negocieri şi cu Getafe, lucru dezvăluit inclusiv de Cosmin Contra, fostul antrenor al grupării spaniole. Getafe îi punea pe masă un contract de 400.000 de euro.

În faţa lui Becali, Marica a avut o singură doleanţă: "Vreau cît îmi dă Getafe. Sînt dispus să renunţ la 50.000 de euro, dar nu mai mult, deci vreau 350.000 pe an şi voi semna imediat".

Din dorinţa de a-l aduce cu orice preţ, Becali a fost de acord: "Salariu 300.000 de euro şi restul de 50.000 îi recuperezi din bonusuri şi prime".

A fost momentul în care Marica a cerut cîteva zile de gîndire, după care patronul şi antrenorul Stelei au aflat că, de fapt, atacantul începuse licitaţia cu Getafe, pe care o anunţase să ridice oferta fiindcă are promişi aceiaşi bani din partea lui Becali.

De ce n-a acceptat Marica testele Stelei?

Mai mult, negocierile s-au blocat definitiv în momentul în care oficialii clubului au intervenit şi el şi a avut o singură solicitare: "Să facem teste medicale complete şi abia apoi să semnăm!"

Marica a refuzat, susţinînd că a efectuat toate controalele în acest sens la o clinică în Germania: "Vă aduc dosarul de acolo, cu toate rezultatele analizelor şi testelor".

Ulterior, s-a aflat că în ultimele 6 luni Ciprian s-a tratat la Belgrad, la celebrul vraci Marijana Kovacevici, lucru pe care, de altfel, jucătorul nu l-a ascuns, chiar a spus public: "M-am dus cu piciorul în mînă la ea şi după cîteva zile am plecat de acolo apt de joc".

Reghecampf i-a transmis lui Becali că nu e de acord să primească la antrenamente un fotbalist care refuză testul medical şi care are şi o refacere "suspectă", efectuată la un vraci.

Cum exista şi suspiciunea că Steaua a fost pentru Marica, de fapt, un "iepure" în tentativa lui de a obţine o sumă mai mare la contract din partea lui Getafe, Gigi Becali ar fi avut o reacţie extrem de nervoasă: "Gata, s-a terminat, nu mai vine nici un Marica la Steaua!".

5 luniau trecut de cînd Marica a jucat ultima dată fotbal: pe 16 august a bifat 8 minute în meciul Konyaspor - Akşihar 1-1

5e numărul echipelor la care Marica a evoluat în străinătate în ultimii 11 ani: Şahtior, Stuttgart, Schalke, Getafe şi Konyaspor

8 goluria marcat Marica în ultimii 2 ani în cele 33 de meciuri oficiale în care a jucat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.