International   •   Campionate   •   MEXIC

Dramă la Veracruz » O echipă de amatori a căzut 25 de metri cu autocarul! 21 de morți, 30 de răniți!

Așa arăta autocarul după tragedie

Articol de Theodor Jumătate   —  marți, 12 ianuarie 2016

Autocarul unei echipe de amatori s-a prăbușit de pe pod în rîul Atoyac. Din cauza vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul volanului, autobuzul rupînd bariera de protecție și plonjînd în gol. 18 au murit pe loc, alți 3 au decedat la spital.

Un accident înspăimîntător în Mexic. Duminică, la sfîrșitul meciului, se îmbarcaseră toți în autocar și se întorceau acasă. Erau jucători, antrenori și suporteri ai unei echipe de amatori din statul Veracruz. Printre fani, mai mulți copii, potrivit presei locale.

La un moment dat, într-o pădure, au pătruns în viteză pe un pod suspendat, iar șoferul n-a mai putut controla autobuzul. Care a rupt bariera de protecție și a plonjat în rîul Atoyac. O cădere în gol de 25 de metri.

Impactul a fost cumplit. 18 pasageri au murit pe loc. Iar alți trei s-au stins la spital. Însă numărul victimelor poate crește. Mai sînt 30 de răniți, majoritatea în stare gravă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.