Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA SYDNEY

Halep explică de ce n-a putut să cîștige în două seturi cu Garcia » Ce spune despre viitoarea adversară

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 12 ianuarie 2016

Simona Halep a cîștigat meciul din turul doi de la Sydney împotriva jucătoarei din Franța, Caroline Garcia, scor 6-4, 2-6, 6-1. Românca n-a avut deloc un meci ușor, o accidentare la tendon dîndu-i mari bătăi de cap.

Numărul 2 WTA a vorbit despre accidentarea de la picior, însă spune că e aproape de revenire.

"Știam că va fi un meci greu, pentru că ea are o servă foarte bună și lovește mingea foarte puternic. Am avut dureri în setul al doilea, dar trebuie să încerc să nu mă gîndesc prea mult la ele. În setul decisiv n-am mai simțit nici o durere. În RMN am văzut că e vorba despre o inflamație.

Simt că am revenit mai puternică din vacanță, mă simt mai bine, servesc mai bine, așa că totul merge în direcția potrivită. Cred că am fost puternică mai ales în setul al treilea. Am jucat cel mai bun tenis al meu în setul al treilea. În setul al doilea, am făcut un pas în spatele liniei de fund. Poate de aceea m-a dominat. Dar cînd m-am apropiat de linia de fund și am lovit mingea devreme, am deschis terenul și am scurtat punctele", a spus Simona Halep la conferința de presă, conform Mediafax.


În sferturile de finală, Simona Halep va juca împotriva jucătoarei din Cehia, Karoline Pliskova, numărul 11 WTA, care a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova, scor 6-3, 6-0. Meciul dintre cele două e programat miercuri dimineață, de la ora 7:00, în direct pe Digisport 2 și în format liveTEXT pe GSP.ro.

"Știu că vor urma alte adversare foarte puternice. Știu ce am de făcut cu Pliskova, știu cum joacă" Simona Halep

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.