Steaua este interesată de transferul lui Ciprian Marica, jucător liber de contract, iar mîine ar putea ajunge la o înțelegere.
Marica a negociat și cu Getafe, dar atacantul de 30 de ani a primit o ofertă și de la Dinamo, clubul la care s-a format și la care a debutat în Liga 1.
Directorul sportiv, Ionel Dănciulescu, al lui Dinamo a declarat că echipa i-a făcut o propunere jucătorului.
"Azi, la 8 dimineața, m-a sunat Mircea Rednic și m-a întrebat de el. Eu credeam că Marica este în Spania, dar l-am sunat și m-am întîlnit cu el. I-am spus ce ofertă îi poate face Dinamo.
El nu prea este încîntat de revenirea în Liga 1, dar știe că are nevoie de asta pentru a ajunge la EURO 2016. Știu că are o ofertă foarte bună de la Steaua", a declarat Ionel Dănciulescu la DigiSport.
Așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat, Marica ar urma să primească 250.000 de euro pe an la Steaua, dar și o primă de 500.000 de euro dacă echipa ar ajunge în grupele Champions League.
"Eu cred că pentru el ar fi chiar foarte bine să vină în România avînd în vedere că nu a jucat de 4-5 luni sau chiar și mai mult. Important este să se ducă la un club unde va fi înțeles, va fi ajutat. Nu știu acum dacă Steaua este cel mai potrivit club pentru el. Sînt sigur că Mircea Rednic va ști să-l pregătească așa cum trebuie astfel încît să fie folositor și pentru Dinamo și pentru echipa națională" Ionuț Lupescu pentru Digisport
Ciprian Marica, 30 de ani, este un produs al clubului Dinamo și a jucat 23 de meciuri pentru echipa mare a "cîinilor", în perioada 2001-2004. În prezent, Marica este liber de contract, după ce s-a despărțit de Konyaspor, formație din prima ligă din Turcia. De-a lungul carierei, Marica a mai jucat la Șahtior, Stuttgart, Schalke și Getafe.
"Eu cred că Dinamo este o soluție foarte bună pentru Marica și dacă nu își va găsi o echipă în străinătate, sigur ne va alege pe noi" Mircea Rednic, antrenor Dinamo, în octombrie
4goluri a marcat Marica pentru Dinamo
Becali a reacționat
Cînd a auzit de oferta lui Dinamo, Gigi Becali, patronul Stelei, a reacționat și este de părere că jucătorul nu se va duce la formația alb-roșie.
"Nu cred că se face acest transfer. Nu are ce să caute la Dinamo. El vrea să joace în Liga Campionilor. E posibil să se ducă la Dinamo, dar nu cred. Eu zic că la Steaua va avea mai multe mingi în fața porții și marchează mai multe goluri. El vrea să marcheze. Plus că poate cîștiga campionatul și să joace în Champions League.
La națională ajungi doar de la o echipă de valoare și dacă marchezi goluri. Dacă joci la o echipă mică, poți să fii cel mai bun, dar dacă nu primești pase, degeaba. Ce să faci, ca atacant, dacă ești la o echipă care joacă doar pe contraatac?
Marica e un băiat deștept și cred că o să aleagă cea mai bună soluție. Dacă e să fie Dinamo, să se ducă acolo", a spus Becali la DigiSport.
Citește și: Becali a dat indiciul decisiv despre transferul lui Marica la Steaua : "Mîine fac anunțul"
{{text}}