Liga 1

Revenirea lui Marica în Liga 1, lăudată de un fost antrenor al Stelei + Cum a primit Șumudică vestea transferului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 13 ianuarie 2016

Transferul lui Ciprian Marica la Steaua a pornit un val de declarații în fotbalul românesc, unele pozitive, altele negative. Ilie Dumitrescu s-a arătat foarte încîntat de revenirea în Liga 1 a atacantului și l-a lăudat pentru decizia luată.

"Jucătorul vrea să facă performanță, nu a pus prima condiție salariul. Renunță la bani și crede în potențialul echipei, în potențialul lui, că va face performanță și că va face un milion de euro din prime. Îl felicit că a ales să facă performanță și nu s-a dus la Getafe să stea pe bancă.

De fapt, asta cred că a fost problema, antrenorul i-a spus că nu are tonus și că nu îi poate promite că va fi titular. Și Steaua, și echipa națională au nevoie de o soluție în plus ca vîrf. La ora actuală, Florin Andone este prima variantă prin ceea ce face. Bravo, Marica, bravo, Steaua, pentru cum s-au mișcat și că s-au înțeles!", a spus Ilie Dumitrescu la Digisport.

Marius Șumudică, antrenorul Astrei, a comentat și el revenirea în Liga 1 a lui Ciprian Marica: "Marica e un jucător bun, de echipă națională, dar care vine după o perioadă lungă de inactivitate. Nu va fi ușor. Foarte mulți jucători care au fost în străinătate și au revenit au avut nevoie de adaptare.

El e plecat de foarte mult timp din România și nu îi va fi ușor. E un jucător important, cu un CV impresionant și vom vedea ce va fi. Perioada e foarte scurtă, are nevoie de cît mai multe jocuri ca să fie ok. E un jucător de experiență".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.