Liga 1

El e noul Lazăr! Rednic s-a enervat și vrea să-i forţeze mîna unui jucător așa cum a făcut în vară cu Lazăr

Gavrilă a venit la Dinamo în 2014 din postura de jucător liber. Cota sa de piaţă în acest moment este de 600.000 de euro

Articol de Victor Vrînceanu  —  Wednesday, 13 January 2016

Bogdan Gavrilă, 23 de ani, este dorit de FC Botoşani sub formă de împrumut, însă acesta nu ia în considerare această opţiune şi doreşte să rămînă la Dinamo.

Refuzul mijlocaşului de bandă l-a enervat pe antrenorul "cîinilor", Mircea Rednic, care acum face tot posibilul să îl convingă pe jucător să plece: Gavrilă nu a fost lăsat să facă vizita medicală cu restul colegilor, nu mai este primit la antrenamentele primei echipe, fiind trimis să se antreneze singur şi nu a fost chemat nici la acţiunea sponsorului echipei, Honda.

Conform surselor din anturajul conducerii, Rednic este de neclintit în privinţa jucătorului: "Rednic le-a spus celor din management că atît timp cît antrenează Dinamo, Gavrilă nu va mai juca nici un minut. Nu s-a ascuns să recunoască că are o problemă personală cu Gavrilă, nicidecum una fotbalistică".

La fel a fost şi cu Lazăr

Un episod asemănător s-a întîmplat şi în vară. Atunci, FC Botoşani s-a înţeles cu Dinamo pentru un schimb Quenten Martinus - Valentin Lazăr, dar mutarea a picat pentru că "Lăzărică" a refuzat vehement mutarea. Lazăr nu a mai fost primit la antrenamentele primei echipe şi a ajuns într-un final să fie împrumutat la Chiajna, de unde a revenit în această iarnă, fiind iertat de Rednic.

2 pase decisiveîn 16 meciuri a izbutit Gavrilă în acest sezon de Liga 1


4 goluri
în 48 de meciuri a marcat Gavrilă în Liga 1, all-time

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.