Liga 1

Bawab a plecat în cantonamentul Stelei » Noul jucător al campioanei a oferit prima reacţie după transfer

Captură DolceSport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 16 January 2016

Thaer Bawab a plecat în această dimineaţă spre Turcia, acolo unde diseară va efectua primul antrenament sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.

"Am venit la Steaua şi pentru a juca în Champions League! E clar că am ales un club important, trebuie să joc meci de meci şi-apoi vom vedea cum o să fie şi în Liga Campionilor. E normal că oricine îşi doreşte să joace în cea mai importantă competiţie din lume. Am fost deschis la orice ofertă, dar am ales un club mare!", a spus Bawab înainte de plecare.

GSP.RO a fost primul site din România care a anunţat în exclusivitate că iordanianul a semnat cu Steaua. "L-am luat acum pe Thaer Bawab! Sîmbătă dimineaţă pleacă în Turcia în cantonament şi intră pe mîinile lui Reghe. Bawab e jucătorul Stelei, ne-am înţeles, e totul rezolvat. A semnat pe 2 ani, Anamaria m-a ajutat să-l aducem. Restul să vă spună ea, că ea e numărul 2 în club!", spunea ieri patronul campioanei.

Bawab a oferit o declarație și pentru pagina oficială de Facebook a Stelei: "Sînt fericit sa ajung la cel mai mare club din Romania. Nu vreau sa vorbesc mult, deoarece prefer să o fac pe teren. Sînt aici pentru a ajuta echipa să atingă obiectivele propuse și sper să reușesc să ajut. Mă simt bine fizic, știu ca va fi dificil, fiindcă am mai lucrat cu Laurențiu Reghecampf și cu Thomas Neubert la Gloria Bistrița. M-am pregătit cît de bine am putut singur în perioada de vacanță și sper să ajung cît mai repede la un nivel bun, care să îmi permită să joc".

CITEȘTE ȘI: Primul iordanian în roş-albastru » Steaua nu se mai opreşte în mercato: l-a semnat şi pe Bawab

 36 de goluri a marcat Bawab în Liga 1 în tricoul celor 3 echipe, Gloria Bistriţa, Gaz Metan şi CSU Craiova, pentru care a bifat 134 de meciuri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.